Darul păcii face uneori ca arma războiului să fie mai puternică, după cum a demonstrat-o episodul Calului troian. Avînd în vedere îndelungatul asediu dus împotriva Bisericii de puterile întunericului de peste două mii de ani și purtat în mod special cu ajutorul pseudo-creștinilor biruiți prin diverse forme de înșelare născute din și prin redefinirea adevărului, ar trebui să fim cu atît mai atenți la apelurile la pace și unitate creștină cu cît vin din partea celor care deplîng mentalitatea Bisericii de „cetate asediată”. Pe lîngă înzestrările intelectuale care le-au înlesnit familiaritatea cu theoria, vederea contemplativă a Binelui, „intelectualii creștini ai României” s-au specializat între timp și în aspectele practice implicate de sistemele de închidere ale porților, asumînd în virtutea acestei duble calificări și funcția de portari ai Bisericii, împlinind astfel, cu binecuvîntarea ierarhiei ortodoxe, condiția gardienilor din Republica lui Platon.
O probă practică recentă prin care elita a demonstrat că este pregătită să-și asume misiunea deschiderii porților, cel puțin a celor dinspre Apus, a constituit-o propunerea de corectare a pascaliei în vederea semnalării unității creștine cu creștinătatea bună, cea apuseană și a distanțării corespunzătoare de creștinătatea rusă (coruptă din cauza etnofiletismului panslavist care contrazice principiile cosmopolit-filetiste panoccidentale profund evanghelice) și de orice Biserică ortodoxă sau de alt fel lipsită de performanțe culturale apropiate de cele ale creștinismului occidental. Dincolo de faptul că unitatea Bisericii este asigurată de Trupul sacramental al lui Hristos și de credința Bisericii și nu de contribuțiile artistice sau intelectuale ale creștinilor, merită amintit că dacă vorbim de unitatea de credință dintre Răsărit și Apus, atunci bisericile ortodoxe din prezent sunt mai apropiate de creștinismul occidental din epocile lui creatoare decît sunt bisericile catolice și protestante de astăzi. Creștinismul occidental actual este înstrăinat nu doar de Ortodoxie, ci pînă și de propriile lui surse și principii teologice. Creștinismul occidental este un muribund care se agață acum de orice seamănă vag a credință. În speranța resuscitării sale, a îmbrățișat toate ideologiile și a acceptat să facă din cele mai distructive păcate (https://www.christianpost.com/news/church-of-england-votes-to-affirm-transgender-people-top-bishop-says-lgbt-not-a-sin-191424/) o nevoie omenească firească, care trebuie înțeleasă, satisfăcută și încurajată.
În 2019, Arhiepiscopul primat al Bisericii Angliei, Justin Welby, a autorizat și recomandat un ghid pentru școlile primare administrate de Biserica Angliei întitulat „Prețuirea tuturor copiilor lui Dumnezeu. Ghid pentru școlile Bisericii Angliei privind răspunsul față de agresiunea homofobiei, bifobiei și transfobiei („Valuing All God’s Children. Guidance for Church of England schools on challenging homophobic, biphobic and transphobic bullying” https://www.churchofengland.org/sites/default/files/2019-07/Valuing%20All%20God%27s%20Children%20July%202019_0.pdf). Capitolul 8, întitulat „Probleme aparte în școlile primare din cadrul Bisericii Angliei (“Particular issues for Church of England primary schools”, p. 20) îi informează pe educatorii din școlile creștine din Anglia următoarele:
„În crearea unui mediu școlar care promovează demnitatea pentru toți și un apel la o viață împlinită ca indivizi cu înzestrări unice, elevii vor fi pregătiți să accepte diferențele de toate categoriile și să fie sprijiniți să își accepte propria identitate de gen sau orientare sexuală și pe cea a altora. Pentru a face acest lucru, va fi esențial să se ofere oportunități de curriculum în vederea explorării diferențelor. Relațiile dintre persoanele de același sex, educația oferită de părinții de același sex și problemele transsexualilor pot fi menționate ca realități în viețile unor oameni. Pentru copiii cu părinți de același sex sau transsexuali sau cu rude apropiate LGBT, acesta va fi un semnal de recunoaștere care va încuraja stima de sine și apartenența.”
Acestea sunt din perspectiva Bisericii Angliei lucruri fundamentale care trebuie comunicate copiilor în vîrstă de cinci ani. În baza acestor principii oficiale ale Bisericii Angliei, un băiețel în vîrstă de șase ani dintr-o școală primară anglicană a fost acuzat de conducerea școlii de comportament transfobic pentru că a refuzat să creadă că unii dintre colegii lui băieți, care erau aduși de părinții lor la școală îmbrăcați în rochii, se transformaseră în fete (https://anglican.ink/2023/01/07/archbishop-of-canterbury-affirms-trans-guidance-for-children/)
Este important să știm că oricare ar fi contribuția marxismului cultural în subminarea valorilor și reperelor civilizației occidentale, succesul lui ar fi fost limitat dacă creștinismul occidental i s-ar fi opus. Însă nu doar că nu i s-a opus, ci l-a sprijinit exact așa cum în România intelectualii ortodocși care au răspîndit principiile subversive ale societății deschise au fost sprijiniți de ierarhia ortodoxă. Ce fel de biserici creștine sunt cele care celebrează păcatul? Ce fel de Paște sărbătoresc ele? În ce cred aceste biserici? În ce crede elita intelectuală ortodoxă care se străduiește să ne convingă că avem o credință comună cu urîciunea pustiirii? În ce cred ierarhii care îi consideră pe unii dintre membrii acestei elite „intelectuali creștini ai României” (https://episcopiahusilor.ro/invierea-lui-hristos-si-falsii-gardieni#_ftn7) sau în ce crede Purtătorul de cuvînt al Patriarhiei Române cînd îl descrie pe H.-R. Patapievici drept un „dar uriaș și neprețuit … nu doar pentru cultura română, ci și pentru Biserică” (https://www.qmagazine.ro/omagiul-bisericii-pentru-horia-roman-patapievici/)?
Desigur, analogia cu Războiul troian și deznodămîntul lui tragic pentru troieni este greșită din simplul motiv că, în cazul nostru, dușmanii au ieșit din darul lor viclean și au pus de mult stăpînire pe cetate. Din acest punct de vedere, contrarierea lor față de complexul cetății asediate este justificată: n-a fost nici un asediu. Aheii au avut oamenii lor înăuntru de la bun început. Le-am acceptat darurile, am renunțat la darurile noastre. De ce aveam nevoie de darurile lor? Pentru că ei au alte divinități, obișnuite cu alte daruri, cu alte jertfe.
