Întrucît adevărul ne alungă pacea oferită generos și necondiționat de minciună, scopul principal al ortodoxiei terapeutice este să ne vindece de amenințarea adevărului. Una dintre metodele principale întrebuințate este sugestia, definită de Micul Dicționar Academic drept „acțiune de influențare a psihicului unei sau mai multor persoane, prin transmiterea unor sentimente, idei, atitudini comportamentale etc. cu sau fără participarea voinței persoanei sau a persoanelor influențate (uneori chiar împotriva voinței lor)” (https://dexonline.ro/definitie/sugestie/1240234).
Sugestia acționează cu atît mai puternic cu cît pacientul este adus într-o stare de inconștiență prin suspendarea atenției sale de la realitate (https://en.wikipedia.org/wiki/Hypnosis) și este semnificativ că termenul vine din grecescul hypnos, „somn”, „somn profund”, „somn de moarte” (https://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus:text:1999.04.0057:entry=u(/pnos ) sau din hypnoō, „a induce/provoca somnul” (https://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus:text:1999.04.0057:entry=u(pno/w ). Su-gestia (lat. sub, „sub, dedesubt” + gerere, „a aduce, a purta, a duce”) este un tip de gest care su-pune mintea unei propuneri asociată în franceza și engleza medievală ispitelor demonice (https://www.etymonline.com/search?q=suggestion). Sugestia poate acționa cu atît mai eficient cu cît subiectul este adus printr-o serie de pase în starea de a de-păși im-pasul adevărului, ieșind, trecînd dincolo de starea de conștiență. Pasele hipnotizatoare sunt pașii de urmat pentru a ieși din realitate, din prezent. Întrucît pasul (lat. passus) străbate o distanță, el implică și durată (de unde și păstrarea lui în cuvintele care desemnează trecutul în limbi precum engleza sau franceza, în timp ce româna a adoptat lat. traicere din traicio, „a arunca, trece peste, depăși, încălca”). Dacă trecutul este un moment pe lîngă sau peste care trecem și lăsat astfel în urmă, hipnoza ne face să pășim pe lîngă sau peste realitatea prezentă într-un interval creat de sugestiile care proiectează iluzia unei realități alternative.
Urmează că problema discernămîntului nici măcar nu poate fi pusă în stadiul de adormire duhovnicească în care sunt aduși și ținuți credincioșii ortodocși din România. Discernămîntul este o funcție a treziei, însă credincioșii sunt împiedicați să se trezească prin predici despre priveghere, corespunzătoare „vrăjelii” din showbiz și din politică. Din acest motiv, cu cît ești mai „trăitor”, deci mai implicat în spectacolul care a înlocuit viața ortodoxă, cu atît sunt șanse mai mari să fii ori un hipnotizator, ori un hipnotizat (confirmînd astfel descrierea lui Natalie Merchant: „All follow, deep in trance, all lost in a catatonic dance. Know no future, damn the past: blind, warm, ecstatic, safe at last.” https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/06/criza-discernamintului-din-crestinism.html) , adică unul dintre cei scoși sau dintre cei care îi scot pe alții din starea de veghe.
Dar starea de adormire duhovnicească este asigurată nu doar de hipnotizatori, ci și de ceea ce aș numi personalul auxiliar, și anume, de persoanele din BOR care suferă în adîncul lor din cauza acestui fenomen, dar nu îndrăznesc să întrerupă ședințele de hipnoză colectivă de teamă să nu-și piardă postul sau reputația. Toți acești oameni de treabă se amăgesc cu ideea că plătesc tăcerea prin puținul bine pe care-l fac, ignorînd faptul că tocmai acest bine asigură reușita experimentului exact în felul în care cîțiva stropi de sînge inocent sunt necesari realizării unor acte de magie neagră.
Pasele permanente la care este expus credinciosul ortodox în mediul bisericesc îl aduc și-l păstrează într-o stare de hipnoză în care se simte în siguranță asigurînd astfel siguranța sistemului bisericesc. BOR este un imens cabinet de hipnoză iar ceea ce trece drept viață ortodoxă nu este decît o ședință neîntreruptă de hipnoză în cursul căreia hipnotizatorul îi oferă subiectului sugestiile necesare depășirii impasurilor de moment. Din pelerin pe calea adevărului, credinciosul este transformat într-un pasager; adevărul devine trecător, iar tradiția, care trebuia să transmită adevărul, devine un vehicul al trecerii credinciosului peste „capcana adevărului absolut”, în expresia memorabilă a apreciatei profesoare ortodoxă de religie, Laura Stifter (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/04/dumnezeu-si-omul-in-facultatile-bor.html).
Pentru că adevărul nu se poate retrage în întuneric și în neființă, pe marea scenă națională constituită de BOR se desfășoară neîncetat ședințe de pase și sugestii care împiedică trezirea credincioșilor sau asigură readucerea lor la somn atunci cînd au pășit involuntar peste un adevăr netrecător. Găsești asemenea pase întru adormire veșnică inclusiv în rîndul publicului, dovadă că asistenții sunt și printre noi. Cum ar fi sugestia întîlnită recent pe un site ortodox legată de nevinovăția unor clerici antihristici, care tocmai au anulat calitatea lui Dumnezeu de judecător absolut: părintele X nu este de fapt de vină, ci episcopul care-i permite să facă anumite afirmații, dar nici episcopul nu e de vină, fie pentru că nu știe, fie pentru că de fapt mitropolitul e de vină, dar, de fapt, nici el nu este de vină, ci patriarhul, dar nici el, ci bănescul, dar nici el, ci oculta.
În realitate, în BOR nu există hipnoză și nici hipnotizatori. Și chiar dacă ar exista așa ceva, hipnotizatorii nu sunt decît niște oameni bine intenționați dar care au fost hipnotizați de unii oameni rău intenționați din simplul motiv că nu sunt ortodocși. În BOR toți oamenii sunt buni și priveghează neîncetat ca nici un adevăr să nu le tulbure realitatea pe care tocmai au depășit-o.
