Ca orice ortodox adevărat preocupat mai mult de autentic decît de adevăr, am și eu Cartea de rugăciuni tipărită în 1941 cu binecuvîntarea Sfîntului Sinod și reprodusă în perioada post-comunistă de o editură care a pus în mod curajos și incluziv sub ocrotirea zeiței Artemis tipărirea unor diverse cărți ortodoxe de rugăciuni, inclusiv Psaltirea.
M-am gîndit
deseori la unele diferențe dintre formulările din textele mai vechi ale
rugăciunilor și cele din textele actuale. De pildă, acolo unde versiunea mai recentă
a rugăciunii „Împărate ceresc” spune „și ne curățește pe noi de toată întinăciunea”, în ediția din 1941
întîlnim „și ne curățește pe noi de toată spurcăciunea”.
Diferența mi se pare semnificativă: „întinăciunea” are o valoare
reflexiv-pasivă mai pronunțată. Sugerează ceva regretabil care mi s-a
întîmplat, dar pe care nu îl cauzez eu neapărat. M-am întinat, e adevărat, dar poate că din
greșeală, m-am atins de ceva murdar din neatenție. „Spurcăciunea” implică însă
o acțiune și un rezultat direct, violent, cu o pronunțată valoare activă și
voluntară. „Întinăciunea” este o pată pe caracter; „spurcăciunea” este un tip
de caracter (în limba engleză am întîlnit trei variante diferite, dintre care
doar ultima mi se pare mai apropiată de sensul lui „spurcăciune”: „și ne curățește de toată necurăția (impurity)/ de toată murdăria
(stain)/ de tot păcatul (sin).”)
Întinăciunea poate
fi ascunsă și depinde de tine dacă o recunoști sau nu; cine știe, poate că se
duce singură în timp dacă mai aprinzi și tu cîte o lumînare, dacă mai reduci
din băutură, dacă „nu vrei rău la nimeni”, cum te încurajează cei 90% de
ortodocși din totalul românilor. În schimb, „spurcăciunea” te trădează la fiecare gînd și nu te
lasă pînă cînd ori devii una cu ea, ori te lași curățit de Duhul Sfînt. Spurcăciunea este direct opusă Duhului Sfînt (Matei 24, 15), pe cînd întinăciunea este mai degrabă una dintre cele 99% dintre pete pe care le curăță fără probleme orice detergent de calitate.
Spre deosebire de „spurcăciune”, „întinăciunea” nu ne pune într-o situație-limită a conștiinței noastre. Ne ajută mai degrabă să rămînem spurcăciuni în continuare. Este încă foarte mult de spurcat în România. De fapt, cred că lucrarea de profanare de-abia a început – cu Dumnezeu înainte!
