În anul 2006 publicam un text despre creștinismul apusean emoționalist (https://www.nistea.com/eseuri/intrevedere/42). De mai mulți ani scriu despre felul în care acest tip de creștinism terapeutic a corupt și ortodoxia românească. Recent, am întîlnit pe un site ortodox „mărturisitor” un articol în care era semnalată „apariția unui nou tip de spiritualitate ortodoxă tocmai sub influența acestor curente noi. Ortodoxia tinde să devină o tehnică terapeutică de «simțit bine», o tehnică de «coaching» similară cu celelalte, care are ca scop atragerea de urmăritori, de aprecieri și de distribuiri, dar care își pierde complet substanța.” (https://r3media.ro/areopagul-digital-si-noua-ortodoxie-terapeutica/).
Dincolo de faptul că ține de natura spurcăciunii să încerce să compromită orice afirmare a adevărului, există o îngrijorare reală a ortodoxiei subterane, care-și definește substanța prin spiritul de jertfă manifestat prin suferința pe altarul neamului, în legătură cu substanța ortodoxiei de suprafață, care promite desființarea sau cel puțin calmarea oricărei dureri.
