După meciul cu Spania de la EuroU21, Albu (https://www.gsp.ro/fotbal/nationala/romania-u21-spania-u21-euro-2023-bogdan-racovitan-concluzii-701960.html) și Markovic (https://ziare.com/jovan-markovic/asta-e-romanianu-ai-ce-sa-faci-ce-deranjat-jucatorii-nationalei-u21-meciul-cu-spania-1811539) ne-au îndemnat să uităm acel meci. Dar este vreunul din meciurile naționalei mici sau mari din ultimii zece ani demn de reținut? De fapt, de fiecare dată cînd jucătorii, antrenorii și crainicii susțin că important este doar rezultatul, ei ne cer să uităm de pe acum și toate meciurile viitoare ale echipei României. Cum am ajuns de la meciuri de neuitat, la meciuri de uitat? De ce se străduiesc jucătorii și antrenorii să confirme convingerea unui intelectual român potrivit căruia „în toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut”?
Chiar dacă simpatia mea pentru Rapid vine mai degrabă din pietate față de tatăl meu, rapidist din anii ’40-’50, tot am fost surprins să-l aud pe Adrian Mutu declarînd că important în fotbal este rezultatul. Să spui asta ca antrenor al unei echipe care a cucerit inimile suporterilor pentru că a jucat întotdeauna din inimă, este ca și cum te-ai duce într-o ținută neîngrijită la ziua onomastică a prietenului tău cel mai bun: important este că ai venit, nu?
Dar dacă doar rezultatul contează, de ce să ne mai pierdem timpul urmărind meciul? Nu am putea să ne interesăm după meci, iar în tribune să fie doar psihopații care se eliberează prin violență? Dar de ce ar mai conta rezultatul jocului atunci cînd meciul a devenit o bătaie de joc?
Meciurile memorabile nu sunt niciodată determinate de rezultat, ci de joc, cel care a făcut ca și rezultatul, chiar și cel nefavorabil, să conteze. Ne amintim rezultatele doar acolo unde ele au fost rezultatul unui joc remarcabil, nu acolo unde ele au rezultat din absența jocului, adică din anti-fotbalul practicat la noi de peste zece ani. Tocmai pentru că nu au nici un fotbal de arătat, fotbaliștii români sunt atît de preocupați de tatuaje, care compensează nu doar pentru lipsa lor de imaginație de pe teren, ci și pentru lipsa lor de masculinitate, simulată inclusiv prin simularea faulturilor.
Pregătind meciul împotriva lui Real Madrid din finala Cupei Cupelor din 1983, Alex Ferguson, antrenorul lui Aberdeen FC, „le-a interzis jucătorilor să comunice cu familiile lor pentru a evita orice distragere a atenției. Soția mijlocașului Dougie Bell era însărcinată la acea vreme, dar nici măcar el nu a fost scuzat de regulile stricte ale lui Fergie. «Dacă intra în travaliu, ea trebuia să-l sune pe Fergie, nu pe soțul ei», își amintește căpitanul Willie Miller. În loc să fie descurajați de fermitatea managerului lor, jucătorii lui Aberdeen au fost la fel de înspăimîntător de hotărîți să-și pecetluiască succesul european. Alfredo Di Stefano, antrenorul lui Real Madrid la acea vreme, nu avea decît respect pentru ceea ce au realizat scoțienii: «Aberdeen are ceea ce banii nu pot cumpăra; un suflet, un spirit de echipă construit într-o tradiție de familie.»
Zece zile mai tîrziu, Aberdeen avea să cîștige și Cupa Scoției în finala împotriva lui Rangers:
„Fără să știe, în timp ce jucătorii sărbătoreau în vestiar cel de-al doilea trofeu al lunii, Ferguson, cu o față ca de tunet, îi desființa într-un interviu TV. «O mizerie de joc», tuna el, scutindu-i doar pe cei doi fundași centrali. «[Willie] Miller și [Alex] McLeish au jucat singuri împotriva lui Rangers... cîștigarea trofeelor nu contează. Nu avem dreptul să ne mîndrim cu această reușită. Standardele noastre au fost stabilite cu mult timp în urmă și nu voi accepta asta de la nici o echipă din Aberdeen.»
Black își amintește scenele de veselie din vestiar, «apoi, dintr-o dată, ușa s-a deschis cu un scîrțîit – ca și cum șeriful ar intra brusc într-un bar din vestul sălbatic. Ușa se zgîlțîia în balamale, iar el pur și simplu a început să ne toace. Asta a cam risipit buna dispoziție din toată povestea.»
Masa de sărbătoare de la Gleneagles a avut atmosfera unui priveghi și cel puțin un jucător, Gordon Strachan, a plecat în semn de protest față de reacția antrenorului.” (https://www.theguardian.com/football/2023/may/10/alex-ferguson-aberdeen-real-madrid-1983-final-40-years-on; vezi intervenția lui Ferguson la https://www.youtube.com/watch?v=QxC6A11Qruk)
