Bogatul nemilostiv nu are nume pentru că are lucruri. Spre deosebire de persoană, care orientează lucrurile spre persoană astfel încît și acestea ajung să fie definite, numite de persoană, Bogatul nemilostiv trăiește prin ceea ce are iar ceea ce are îl definește pe el. De regulă, bogăția este dorită nu pentru bogăția în sine, ci pentru prestigiul social oferit, prin care numele personal este transformat într-un renume impersonal.
Majoritatea oamenilor este bogată în acest sens, în jurul nostru sunt tot mai mulți bogați. Îl recunoaștem pe bogat în preocupările celor care nu vorbesc decît despre metri pătrați, cursul euro, viața la firmă și rezervările pentru revelion și Paști. Îl descoperim în cei care se definesc prin reușite sau nereușite, prin noroc sau ghinion. Îl recunoaștem în noi, în încrederea pe care ne-o inspiră tot ce avem: lucruri, prieteni, familie, statut social respectabil, credință ortodoxă ori secular-progresistă.
O vorbă americană spune că cel mai sărac om este cel care nu are decît bani. Ea poate fi aplicată și în cazul credinței: cu cît te încrezi mai mult în ceea ce ai, cu atît crezi mai puțin în Cel care le-a făcut și ți le-a dăruit. De aceea, deși sună bine, o altă vorbă (tot americană) care spune că singurul lucru care-ți rămîne după ce ai pierdut totul este credința, este justă doar în măsura în care pierderea lucrurilor permite aflarea credinței, pierdută din clipa în care am înlocuit-o cu încrederea în lucruri. Atunci cînd trăiești cu iluzia că ai totul, sau că ai tot ce-ți trebuie, că nu-ți lipsește nimic în afară de lucrurile de care te-ai putea lipsi, credința este primul lucru pe care-l pierzi. De aceea, „dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său și pe mamă și pe femeie și pe copii și pe frați și pe surori, chiar și sufletul său însuși, nu poate să fie ucenicul Meu.” (Luca 14, 26)
