Unul dintre motivele principale pentru care ortodoxul român îi cinstește pe sfinți ține de capacitatea lui înnăscută de a face abstracție de tot ceea ce au spus sfinții. Nu întîmplător, în ortodoxia românească actuală de cea mai înaltă și mai răspîndită cinstire se bucură, grație și PR-ului clerical, în special sfinții făcători de minuni. Dacă ortodoxia cultivată ar fi dedus darul vindecării din cel al iluminării, acum fiecare ortodox ar fi avut o iconiță cu sfîntul redefinirii realității, Andrei Pleșu, închinîndu-se cu nădejde în timp ce se-ndreaptă spre standul media pentru a-și cumpăra ultimul număr din Dilema.
Nu știm dacă corintenii i-au scris la rîndul lor Sfîntului Apostol Pavel (informat despre căderile comunității din Corint de cei din casa lui Hloe, cf. 1 Cor. 1, 11, care cel mai probabil au fost ulterior marginalizați de restul comunității ca unii care au trădat lucrul mai important care ne unește: slava lumii). Dar nu cred că mesajul lor ar fi fost diferit în esență (vezi 2 Cor. cap. 13, unde pretenției corintenilor de a le demonstra că Hristos vorbește prin el, Pavel răspunde observînd că dacă Hristos ar fi fost în ei, corintenii nu ar fi pus această condiție) de reacția pe care credincioșii ortodocși români ar avea-o dacă ar recepta epistolele pauline ca și cum i-ar viza în mod direct:
— Nu ți se pare că ești un pic cam sever față de noi? Să nu uităm totuși că ne-ai prigonit pe vremea cînd erai un fel de procuror iudeu... Poate că nu știi cît de mult am suferit noi, poate că nu ai auzit de sfinții închisorilor. Pe Eminescu, românul absolut, îl știi?
— Cu tot respectul, dar acesta este punctul tău de vedere. În definitiv, care-i problema cu lumea? Și lumea e lăsată tot de la Dumnezeu, cu bune și cu rele. Importantă e credința din inima ta, tot ce contează este Dumnezeul din sufletul tău.
