Ucenicilor care doreau să afle de ce nu putuseră să alunge demonul dintr-un copil, Hristos le răspunde că pentru această lucrare sunt necesare postul și rugăciunea (Matei 17, 21, Marcu 9, 29). Postul este un mijloc ajutător al rugăciunii; atunci cînd este desprins de rugăciune este în cel mai bun caz un simplu regim alimentar, iar în cel mai rău o cale spre slavă deșartă. De aceea, clerul ortodox ar trebui să fie mai atent cînd subliniază importanța postului în viața Bisericii. De pildă, mi se pare că ÎPS Teodosie al Tomisului greșește grav atunci cînd afirmă că postul este
„porunca cea mai sfântă, prima poruncă a lui Dumnezeu și, prin post, noi ne asigurăm viața spirituală de care este legată și viața cea trupească, pentru că postul este și trupesc, și sufletesc” (https://www.activenews.ro/stiri/IPS-Teodosie-mesaj-pentru-noi-la-inceputul-Postului-Nasterii-Domnului-Postul-este-porunca-cea-mai-sfanta-prima-porunca-a-lui-Dumnezeu-si-prin-post-noi-ne-asiguram-viata-spirituala-de-care-este-legata-si-viata-cea-trupeasca.-Sa-postim-cu-totii-185656).
În realitate, prima
poruncă a lui Dumnezeu este recunoașterea Dumnezeului adevărat și ascultarea de
El. Este adevărat că prima interdicție dată de Dumnezeu omului a fost legată de
abținerea lui de la pomul cunoștinței binelui și răului (Facerea 2, 16-17).
Însă omul nu putea respecta această poruncă (mai degrabă un sfat părintesc)
decît în măsura în care recunoștea și respecta autoritatea lui Dumnezeu. Omul
nu a căzut pentru că a mîncat, pentru că nu a postit, ci pentru că a hotărît în
locul lui Dumnezeu care este binele și răul. În momentul în care a mîncat era
deja căzut prin hotărîrea luată, prin alegerea făcută de a nu se închina lui
Dumnezeu, de a nu asculta de El. Omul nu a căzut pentru că a mîncat, ci a mîncat pentru că a căzut.
Chiar dacă prima poruncă din Decalog este exprimată de Dumnezeu de-abia în Ieșirea, cap. 20, fiind reluată în Deuterenom, cap. 5, ea era deja implicită încă din momentul facerii omului: „Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alți dumnezei afară de Mine.” (Deuterenom, cap. 5) Prima poruncă a lui Dumnezeu nu este prin urmare postul, ci dreapta închinare. Fără această dreaptă închinare, omul l-a înlocuit deja pe Dumnezeu cu un idol sau cu sine însuși, iar postul ținut în aceste condiții asigură o viață spirituală care ne face să confundăm iadul cu raiul.
Faptul că în primele zile din post și în cele premergătoare perioadei postului credincioșii vin să ceară dezlegare pentru post este un semn al greșitei înțelegeri a postului în viața noastră, al unei importanțe disproporționate acordate postului ca mijloc de sfințire personală. Nu doar că această înțelegere necreștină a postului le răpește credincioșilor posibilitatea creșterii duhovnicești, ci riscă să îi îndrăcească tocmai printr-o spiritualitate antihristică care transformă în idoli darurile Duhului Sfînt. Este adevărat că postul ne poate asigura o viață spirituală, dar asta nu presupune obligatoriu o viață spirituală creștină, o legătură cu Dumnezeul adevărat. astăzi mai mult decît oricînd trebuie să înțelegem că păgînismul are o puternică viață spirituală, iar viața transumanistă nu este doar spirituală, ci și inteligentă.
Această nefericită interpretare a postului ține însă de un fenomen cuprinzător în BOR, tot ce ține de viața duhovnicească fiind metodic prost înțeles, probabil pentru a putea fi mai bine redefinit ulterior. De pildă, există destui credincioși ortodocși convinși că prin stropirea cu agheasmă din cadrul slujbelor ortodoxe ei sunt spălați de păcate. Nu am informații clare în această privință, dar nu m-ar surprinde să aflu că demonii din jurul lor se distrează ca niște copii care se stropesc vara cu apă, în timp ce ăia mai ai dracu’ dintre demoni strigă batjocoritor: „Mai vrem, mai vrem!”
