„What a beautiful woman!”, exclamă copleșit Frank Slade, personajul interpretat de Al Pacino în Scent of a Woman, imediat după ce vizitase o prostituată de lux, care „lucra” doar pentru elită. Dar Frank este orb: de unde știa el cît de frumoasă era femeia? Dacă frumusețea ar fi doar cea văzută, ea i-ar fi fost inaccesibilă. Așa cum frumusețea femeilor de astăzi este distrusă de un comportament grosolan și o ținută care urmărește să producă o erecție, nu să miște inimile. În orice caz, întîlnirea cu frumusețea, care-l mai asaltase o dată în scena tangoului, cînd remarcă rîsetul Donnei („What a beautiful laugh!”), nu-i schimbă hotărîrea de a se sinucide. Un militar de vocație, precum colonelul Slade, moare atunci cînd totul a fost pierdut și nu mai este nimic de apărat. Ceea ce-i schimbă hotărîrea însă este descoperirea integrității lui Charlie:
— What do you give a shit for?
— About what?
— About what? About whether I blow my brains out or not.
— Because I have a conscience, you know.
— You have a conscience. I forgot. The Charlie Conscience. Do we tell? Do we not tell? Do we follow the rich boy’s code or not? Do we let this blind asshole... die... or not? Yeah. Conscience, Charlie. When were you born, son? Around the time of the Round Table? Hah. Haven’t you heard? Conscience is dead.
Tocmai pentru că permite respectarea „codului băieților bogați”, sau măcar influenți, în noua ortodoxie modificată genetic frumusețea este salvatoare. Numai că de cînd a însărcinat frumusețea cu salvarea lumii, BOR seamănă tot mai mult cu lumea, precum femeile de astăzi care, preferînd să fie atrăgătoare și provocatoare, ajung să semene mai degrabă cu prostituatele. Estetismul ortodox a îmbrăcat frumusețea în pantaloni modelatori. Preluată fără calificări de la Dostoievski, formula frumuseții salvatoare a fost folosită de ortodocșii cultivați pentru a sugera că arta și cultura au un potențial salvator. Omul nou, atît în noua ortodoxie, cît și în noua societate civilă românească este omul frumos, indiferent că este vorba despre omul frumos despre care vorbește Dan Puric sau despre tinerii frumoși ai umanismului secular.
Adevărata frumusețe este nevăzută și indestructibilă. Ea este proprie chipului lui Dumnezeu și avem capacitatea de a o percepe și de a o reflecta pentru că am fost făcuți după acest chip. Adevărata frumusețe este frumusețea adevărului. Dacă nu ar exista adevăr, nu ar exista nici integritatea demonstrată de mărturisitorii și apărătorii adevărului. Slade era convins că această integritate dispăruse din lume și acesta era de fapt motivul pentru care voia să-și zboare creierii:
— Haven’t you heard? Conscience is dead.
— No, I haven’t heard.
— Well, then, take the fucking wax outta your ears! Grow up! It’s fuck your buddy. Cheat on your wife. Call your mother on Mother’s Day. Charlie, it’s all shit.
Dacă la începutul întîlnirii lor, Frank se simte obligat să-l informeze pe Charlie că singurele lucruri importante în viață sunt femeile și, la foarte mare distanță, mașinile Ferrari, la sfîrșitul week-end-ului cel care a primit o lecție de viață este chiar Frank: o frumusețe fără caracter nu poate salva pe nimeni și ajunge să compromită orice legătură dintre frumos, bine și adevăr. Însă un caracter frumos poate salva oricînd chiar și pe unul ca Frank Slade. Și, cine știe, poate că va putea salva chiar și frumusețea, restituind-o Chipului ei.
