Mi se pare că în Scrisorile lui Zgîndărilă, (The Screwtape Letters), C. S. Lewis i-a atribuit diavolului în mod nemeritat o serie de reușite care de fapt ne aparțin. În cele două pasaje de mai jos ne vom regăsi astfel fie în intenția de a ne face un Dumnezeu din nimic, fie în hotărîrea de neoprit de a face un nimic din Dumnezeu. În măsura în care diavolul are o contribuție în toată povestea, ar trebui să admită cu modestie că implicarea lui este mai degrabă minoră, în timp ce omul este cel care ar merita să fie răsplătit pentru că și-a asumat, ca de obicei, partea mai grea, dar și mai frumoasă a autodivinizării prin participarea la „marele nimic” (profețit de trupa Iris în piesa „Cei ce vor fi”).
În primul fragment vom recunoaște în special entuziasmul religios al segmentului secular care a consacrat cu ocazia delirului pandemic din ultimii trei ani noua religie a scientismului și a totalitarismului societății deschise, iar în cel de-al doilea disponibilitatea constantă a credincioșilor de a transforma Biserica într-o sectă ezoterică sau într-un club de snobi. Aș observa în plus că dacă scopul diavolului nu este neapărat să-i dezbine pe oameni, ci să-i unească în scopuri care-i dezbină interior pe măsură ce-i unește în mod exterior, atunci el ar fi interesat mai degrabă de o unitate mare și falsă care să împiedice realizarea uneia adevărate. Asta înseamnă că ne putem aștepta la formarea unei Biserici mari, realizată prin unirea nu doar a sectelor și cluburilor care formează Biserica actuală (cel puțin în BOR), ci și a sectelor din Biserică cu cele dinafara ei întru nimicul care ne unește.
C. S. Lewis, The Screwtape Letters:
„Am mari speranțe că vom învăța în timp util cum să le sentimentalizăm (emotionalise) și să le mitologizăm știința într-o asemenea măsură încît ceea ce este, de fapt, o credință în noi (deși nu sub acest nume) le va pătrunde în minte în timp ce aceasta va rămîne închisă credinței în Dușman. «Forța vieții», venerarea sexului și unele aspecte ale psihanalizei se pot dovedi utile aici. Dacă vom putea produce la un moment dat opera noastră perfectă – magicianul materialist, omul care nu folosește, ci se închină cu adevărat la ceea ce el numește vag «Forțe» în timp ce neagă existența «spiritelor» – atunci sfîrșitul războiului este aproape. Dar pînă atunci trebuie să ne supunem poruncilor. Nu cred că vei avea prea multe probleme în a-ți ține pacientul în întuneric. Faptul că «diavolii» sunt figuri predominant comice în imaginația modernă te va ajuta. Dacă în mintea omului începe să apară vreo vagă suspiciune cu privire la existența ta, sugerează-i o imagine cu o creatură în izmene roșii și convinge-l că, din moment ce nu poate crede în așa ceva (zăpăcirea minții omenești ține în fond de abc-ul meseriei noastre), nu poate crede nici în existența ta.”
„Toate extremele, cu excepția devotamentului extrem față de Dușman, trebuie încurajate. Nu întotdeauna, desigur, dar în această epocă este recomandabil. Unele epoci sunt călduțe și pline de o mulțumire de sine, iar atunci este treaba noastră să-i liniștim pe oameni și să-i ajutăm să adoarmă mai repede. Alte epoci, precum cea actuală, sunt dezechilibrate și predispuse la separări și retrageri în găști, iar treaba noastră este să le ațîțăm. Orice grupare mică, legată de un interes pe care ceilalți îl detestă sau îl ignoră, tinde să dezvolte în interiorul său o admirație reciprocă, iar față de lumea exterioară o mare cantitate de mîndrie și ură care este întreținută fără rușine deoarece «Cauza» o sprijină și se crede despre ea că este impersonală. Chiar și atunci cînd micul grup există inițial pentru propriile scopuri ale Dușmanului, acest lucru rămîne adevărat. Vrem ca Biserica să fie mică, nu doar pentru ca mai puțini oameni să cunoască Dușmanul, ci și pentru ca cei care îl cunosc să poată dobîndi intensitatea neliniștită și neprihănirea defensivă a unei societăți secrete sau a unei găști. Biserica însăși este, desigur, puternic apărată și nu am reușit încă niciodată să-i imprimăm toate caracteristicile unei facțiuni; dar facțiunile subordonate din ea au produs adesea rezultate admirabile, de la grupările separate între ucenicii lui Pavel și Apolo la Corint pînă la diviziunea high/low church din Biserica Angliei.”
(C. S. Lewis, The Screwtape Letters, London, Geoffrey Bles: The Centenary Press, 1942, p. 40-41. Traducerea fragmentelor de Gh. Fedorovici).
