Românii se tem de progresism doar pentru că au prejudecăți, dar de fapt își doresc exact ceea ce le oferă progresismul: o calitate sporită a vieții prin îmbunătățirea condițiilor de viață. Cel puțin așa susține doamna Ana Ciceală în cadrul interviului de la HotNews.ro (https://hotnews.ro/fenomenul-ana-ciceala-poate-candidata-tinerilor-sa-rastoarne-clasamentul-la-alegerile-pentru-capitala-interviu-live-cu-reprezentanta-sens-de-la-1100-2113431). Potrivit doamnei Ciceală, progresul înseamnă nimic mai mult decît a merge mai departe în viitor. Dacă asta înseamnă progresism, mi se pare surprinzător că sunt atît de puțini români, mai ales bucureșteni, care stau pe gînduri în fața invitației de a călători în viitor. Totuși, în cazul acesta, ar trebui să ne întrebăm de ce e nevoie de un partid, de un program politic și de o funcție politică pentru a ajunge în viitor? Răspunsul cel mai probabil este: pentru a-i putea învinge pe cei care ne împiedică să ajungem acolo. Dar dacă viitorul este la fel de inevitabil (aș fi adăugat și imprevizibil, dar observația are o conotație teologică care nu poate fi discutată aici, deși este extrem de relevantă în ce privește înțelegerea mai cuprinzătoare a viziunii revoluționare) precum ziua de mîine, cel puțin pentru majoritatea oamenilor, atunci progresul nu poate fi doar un simplu echivalent al viitorului. El este o cale specifică pentru a ajunge într-un anumit tip de viitor, și anume unul care nu include doar prosperitate, dreptate și pace. S-ar putea să cuprindă mai mult decît ne dorim sau mai puțin. Ar putea să cuprindă alte moduri de a ne defini și de a ne înțelege ca oameni și ca români ori ar putea să excludă ori să limiteze drepturi sau valori precum libertatea. În afară de asta, cei mai mulți ortodocși români cred într-un Dumnezeu progresist (adică tolerant, drept și incluziv cu ortodocșii) dar nu și într-un progres divinizat (adică tolerant, drept și incluziv cu progresiștii). Prin urmare, era important să aflăm de la dna Ciceală în ce fel vede dînsa viitorul.
Cu toate că dl Laurențiu Ungureanu a insistat asupra clarificării identității ideologice a dnei Ciceală, de două ori în prima jumătate a interviului și o dată spre final, dna Ciceală s-a eschivat cu o tenacitate neașteptată de fiecare dată, cel mai probabil, după cum mi-a explicat un adolescent cu o inimă prea mare încît să nu fie sensibilă la discursul stîngii, pentru că așa a fost sfătuită de consilierii ei de campanie. Nu cred că a fost un sfat bun, pentru că a lăsat impresia că are ceva important și grav de ascuns. Cînd ești deja suspectat de intenții necurate, așa cum sunt priviți progresiștii de majoritatea celor din afara universului progresist și te eschivezi sistematic de la o întrebare importantă legată de identitatea ta politică, nu poți decît să confirmi aceste suspiciuni. Lucrul este cu atît mai lipsit de sens, dacă îmi permiteți acest joc ieftin de cuvinte, cu cît dna Ciceală preciza că profesia dînsei este de politician după ce tocmai afirmase că la Primăria Capitalei nu faci politică, ci administrație, adică reorganizarea și eficientizarea instituției în scopul îmbunătățirii vieții locuitorilor Bucureștiului.
În orice caz, creștinii nu sunt în România un obstacol pentru progresiști; nu au fost o piedică nici măcar pentru suveraniști, în ciuda faptului că aceștia au batjocorit învățătura de credință într-un mod revoltător chiar și după standardele cele mai progresiste, ceea ce îmi confirmă impresia că nu prea mai există creștini în România. Adversarul ideologic al dnei Ciceală și al progresiștilor în general este constituit de creștinismul cultural al neoconservatorilor și de capitalismul intelectualilor neoliberali, care pot să opună progresismului un discurs coerent și convingător, întemeiat pe apelul la valorile europene tradiționale (pe care în realitate le-au subminat). Marele avantaj al dnei Ciceală este în schimb aversiunea oamenilor normali, neafiliați ideologic, față de viitura suveranistă și dezamăgirea în creștere a celor care l-au votat pe Nicușor Dan. Aceștia vor trece cu ușurință peste faptul că dna Ciceală s-a referit la soțul dînsei prin termenul de „partener” sau peste unele exprimări nefiresc de impersonale, deși sunt folosite într-un context uman, oamenii care suferă de căldura verii fiind, în formularea dnei Ciceală, „impactați de caniculă”.
Totodată, dna Ciceală poate profita de faptul că majoritatea populației încă nu are o cultură politică sau măcar o educație civică care să o ajute să identifice teme și preocupări aparent indirect politice și care ar trebui să trezească unele întrebări legate, de pildă, de ce înseamnă „să construiești o comunitate”, una din competențele declarate ale dnei Ciceală, care m-a făcut să mă gîndesc la specialiștii neoprotestanți în „Church planting”. Ar trebui să ne mai întrebăm și să o întrebăm pe dna Ciceală cu privire la semnificația pe care o atribuie dreptății și echității, noțiuni accentuate, dar fără a fi descrise ori explicate, așa cum se poate vedea la min. 44:50, cînd afirmă: „Crește calitatea vieții pentru toată lumea dacă avem mai multă echitate, mai multă justiție pe zona aceasta socială”.
Interesul pentru cetățenii vulnerabili pare să fie prioritar pentru dna Ciceală și foarte probabil aceasta este o temă de durată, formulată și lansată și în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare și prezidențiale din 2028-2030. Dar aș vrea să știu ce înseamnă „oameni mai liniștiți” atunci cînd dna Ciceală afirmă că „5000 de familii care au o locuire decentă ... au o viață bună, înseamnă oameni mai liniștiți în orașul nostru” (45:10). Presupun că dna Ciceală a folosit termenul din perspectiva liniștii pe care ți-o aduce o locuință sigură care să-ți aparțină și bineînțeles că-i dau dreptate. În același timp, cred că ar trebui să devenim foarte neliniștiți de fiecare dată cînd un politician ne prezintă liniștea ca pe un ideal politic sau cînd ne asigură că satisfacerea unor condiții de viață, precum locuirea decentă, este suficientă pentru a ne face liniștiți. În definitiv, în comunism toată lumea avea locuință, dar nimeni nu trăia liniștit în ea, nici măcar comuniștii. Locuirea decentă, care sper că nu se reduce la un anumit grad de confort, poate fi însă o capcană în măsura în care beneficiarii acestor locuințe sociale vor fi îndatorați moral veșnic forței politice care i-a ajutat așa cum în sistemul capitalist proprietarii sunt îndatorați veșnic băncii care le-a acordat creditul imobiliar. Pentru a aplica din nou comparația cu ordinea comunistă, și astăzi sunt destui români care îi sunt recunoscători lui Ceaușescu și l-ar vota în orice moment pentru că le-a dat „casă și serviciu”.
Interviul a reușit să facă lumină cel puțin în privința colaborării dnei Ciceală cu unele companii străine de exploatare a lemnului și în special în privința presupusei sale implicări în activitatea Holzindustrie Schweighofer. M-am bucurat să văd reacția sa critică față de grupul austriac, deși aceasta poate fi determinată la fel de bine de spiritul de competiție, nu doar de sentimentul de dreptate, însă mă-ntreb dacă simpla asigurare că firmele de exploatare a lemnului pentru care a lucrat dna Ciceală își desfășurau activitatea în mod legal și sustenabil este suficientă pentru a absolvi o conștiință ecologistă cîtă vreme nu a recunoscut că aceste firme făceau rău mediului din România. Este ca și cum un activist pentru drepturile animalelor ar răspunde la acuzația că a lucrat într-un abator prin precizarea că oricum ucidea mai puține animale decît era limita legală și că ritmul sacrificărilor nu depășea rata reproducerii din ferma respectivă și, deci, nu făcea nici un rău.
În fine, a mai existat un răspuns problematic din partea dnei Ciceală. Atunci cînd dl Ungureanu a citit observația unui spectator care susținea că primarul socialist din Madrid a produs o criză imobiliară prin programul de locuințe sociale pe care l-a impus, dna Ciceală a pretins că orașele mari din Occident nu sunt conduse de primari socialiști. Nu am o statistică actualizată, dar nu cred că situația din august 2019, descrisă în pasajul următor, s-a schimbat decisiv între timp: „Most of Europe’s 38 capital city mayors belong to parties on the left and centre-left of the political spectrum. Of the 28 mayors of EU capital cities, 15 are members of socialist, social democrat or other left-leaning parties, such as the mayors of Vienna, Copenhagen, Riga, Brussels and Lisbon. Some eleven EU mayors belong to centrist and centre-right parties parties, while only two mayors adhere to the right. Outside the EU, some six European capital mayors belong to leftist parties, one to centrists and three to parties on the right. (http://www.citymayors.com/government/europe_mayors.html). Pasajul citat nu menționează și Parisul, care are un primar socialist, Anne Hidalgo, în funcție încă din 2014, care i-a urmat altui primar socialist, Bertrand Delanoë, fost primar al Parisului din 2001 pînă în 2014, iar victoria recentă a lui Zohran Mamdani face ca o internațională a primarilor socialiști occidentali să prindă contur.
Nu cred că Bucureștiul poate redeveni un oraș uman printr-o acțiune politică. Politicul poate cel mult să apere umanul, dar nu poate și nici nu ar trebuie să i se permită să încerce să-l refacă. În București, mai mult decît în oricare alt oraș, indivizii trăiesc pe bucățile mai mari sau mai mici de insule plutitoare desprinse din lumea distrusă sistematic după anul 2000, an care a marcat într-un mod profund sfîrșitul ireversibil al unei lumi. Măsurile sociale sunt necesare pentru a face viața suportabilă, dar în nici un caz pentru a-i liniști pe oameni. Oricine crede că puterea politică are capacitatea de a aduce liniștea în viețile oamenilor este un revoluționar veritabil, indiferent că este progresist ori tradiționalist. Cel mai probabil, odată cu succesul politic al unui astfel de om, insulele plutitoare de pămînt vor fi distruse de-a binelea iar indivizii vor trebui să se stabilească într-una din comunitățile mai mult sau mai puțin fluide gata construite pentru ei.
