„Într-un moment în care, nu doar în România, naționalismul și globalismul par ireconciliabile, interpretarea modernă și nepatetică a unei doine românești tradiționale a plăcut tuturor celor din emisiune, indiferent de opțiunile lor artistice și civice.” (https://hotnews.ro/o-doina-cantata-la-vocea-romaniei-i-a-impresionat-pe-jurati-impecabil-m-a-spart-video-cu-momentul-2118976)
Comentariul de mai sus conține două observații false, care s-ar putea să pară mai puțin evidente oamenilor autonomi, dependenți de inteligența artificială și de influencerii umani mai puțin inteligenți, dar mai artificiali chiar și decît IA. În primul rînd, o doină tradițională interpretată modern („și nepatetic” este o precizare inutilă, întrucît interpretarea tradițională are suflet fără să fie patetică, adică exagerată, după cum o demonstrează această interpretare pe cît de simplă, pe atît de profundă: https://www.youtube.com/watch?v=O01aFq2bbqQ) nu mai este o doină tradițională, ci o doină modernă, așa cum colindele interpretate în stil erotic și difuzate în prezent de posturile de radio și de stațiile centrelor comerciale nu sunt colinde creștine, ci colinde păgîne ale cultului orgiastic modern. Acest cult este însă contradictoriu: pe de o parte, este dedicat fertilității pămîntului și regenerării naturii în timp ce se opune regenerării biologice a oamenilor, iar, pe de alta, venerează ordinea naturală în timp ce o poluează și exploatează pînă la epuizare.
În al doilea rînd, interpretarea „modernă și nepatetică” le-a plăcut celor din emisiune tocmai datorită opțiunilor lor artistice și civice, care sunt precis moderne și nepatetice. Pentru audiență, versul „I-auzi, mîndră, pițigoiul, lasă la naiba războiul” este un echivalent mișto al lui „make sex, not war” (deși „războiul” din textul original este cel de țesut), cel puțin pînă la cîștigarea alegerilor, asociere încurajată de combinația de inocență și senzualitate din ținuta și vocea interpretei, tonalitatea folosită în hai-hai-hai-urile din finalul „doinei” lămurind atît natura invitației, cît și observația scăpată involuntar de Chirilă: „Frumoasă!”. Poate că se referea la interpretare sau la melodie în sine, cine știe. În nici un caz nu cred că se referea la interpretă.
Momentul a constituit o prezentare și o demonstrație a modelului de naționalism deznaționalizat, identic natural, care va avea cu atît mai mult succes cu cît cel organic a fost contaminat deja de naționalismul mistic prin implicarea mai mult sau mai puțin voalată a intelectualilor naționaliști și prin implicarea directă și explicită a ierarhiei ortodoxe odată cu validarea adusă de canonizarea cultului cripto-legionar al „sfinților închisorilor”.
Dacă Patriarhia nu ar fi umplut la loc în ultimii cinci ani oala naționalistă, care fierbea tot mai scăzut pînă prin 2019, compoziția s-ar fi ars pînă acum și ar fi fost aruncată odată cu oala. Prin urmare, naționalismul mistic va mai fierbe încă destulă vreme prin bucătăriile neamului, însă de aburul lui se vor bucura indivizii hotărîți să-l perceapă ca pe o bună mireasmă, poate și pentru că au un stomac tare, care poate mistui lucruri otrăvitoare cîtă vreme originea lor carpatină pură este autentificată de duhovnicii neamului și de intelectualii naționaliști (considerați conservatori doar pentru a putea compromite conservatorismul și din direcție națională, nu doar din cea occidentală cum s-a întîmplat prin plasarea frauduloasă a grupului Pleșu pe o poziție conservatoare).
În schimb, pentru indivizii care nu au crescut în ambianța mirosurilor grele ale naționalismului mistic, noul naționalism deznaționalizat miroase plăcut și sună la fel de firesc și de natural precum cîntecul pițigoiului, al turturelei și al mierlei. Este pur și simplu ceva frumos, vorba lui Chirilă. Iar oamenii frumoși vor salva lumea practicînd religia iubirii adevărate, care nu se votează.
