Alegerile prezidențiale din 2024 nu au fost anulate pentru că votul a fost influențat de Rusia, fapt care nu a fost demonstrat nici măcar după un an de la decizia de anulare a alegerilor sub pretextul acestei influențe, ci pentru că au fost cîștigate de cineva care nu era pe lista de cîștigători a celor care organizează jocul politic din România. Ceea ce, pentru personalul cazinoului și pentru publicul interesat ca acest joc să continue indiferent de pierderile pe care le cauzează poporului și statului român, nu putea fi explicat decît prin implicarea rusească, principalul adversar al civilizației europene, deci și al nostru.
Candidatura lui Georgescu a fost validată de instituțiile statului român în scopul de a oferi credibilitate unui joc politic măsluit dinainte. Implicarea rusă a fost inventată pentru a scuza faptul că echipamentul jocului politic din România, adică listele, dezbaterile, programele electorale și scrutinul (corespunzătoare meselor, cărților de joc și zarurilor din cazinou) sunt contrafăcute. Ideea care a justificat manipularea echipamentului este că nu se poate juca cinstit în fața unui adversar necinstit. Ceea ce nimeni din echipa pro-occidentală nu vrea să recunoască, este că adversarul nu a fost în acest caz Rusia, ci poporul român.
Problema este că atunci cînd joci murdar nu mai poți face apel la onestitate, integritate și caracter, iar efortul lui Nicușor Dan de a da pinteni calului mort al onestității l-a făcut să arate și mai fals și mai inadecvat decît era oricum în mod obișnuit. Dar această situație se aplică ambelor tabere care se confruntă astăzi în România și împotriva ei, fiecare din ele avînd partea ei, asumată conștient, de minciună și duplicitate. Suveraniștii demonstrează că sunt niște oameni de nimic cînd fac pe victima inocentă a fraudei, deși au încercat să se folosească de abuzul administratorilor cazinoului, declarînd senin și cu mîna pe Biblie că Dumnezeu a făcut o minune atunci cînd s-au trezit cu cinci ași în mînă.
Atuul pro-occidentalilor era puterea, al suveraniștilor sinceritatea, pe care însă au pierdut-o din lăcomie, din clipa în care au convertit-o la casă în jetoane de joc, fapt care le-a permis pro-occidentalilor să inverseze rolurile și să-i acuze pe suveraniști de măsluirea jocului, pro-occidentalii acumulînd prin această nouă măsluire și mai multă putere. Suveraniștii au înțeles asta prea tîrziu și de aceea s-au agățat cu disperare de ultimele lor resurse de cinste sufletească, de Stegarul Dac, de corul de copii al Patriarhiei, iar, mai nou, de Celibidache, străduindu-se să vadă cravata galbenă în nuanțele verzi ale naționalismului sănătos din moși-strămoși.
Vorba „totul este permis în dragoste și război” vrea să spună probabil că în numele iubirii poți face lucruri pe care în mod normal nu le-ai face: îi poți trăda sau răni sau chiar ucide pe cei pe care-i iubești mai puțin pentru a rămîne fidel și pentru a-i salva pe cei pe care-i iubești mai mult, de la o anumită persoană la propria familie sau propriul neam. Dar atunci cînd nu contează felul în care aperi valorile și persoanele pe care le iubești, și mai ales atunci cînd felul în care le aperi le este opus, încercarea de a le salva nu poate sfîrși decît prin a le ucide.
