Reforma înseamnă restaurare, re-formare, deci o acțiune prin care se urmărește revenirea la forma inițială. Din acest punct de vedere, Reforma din cadrul Bisericii occidentale nu a fost o reformă, ci o încercare reușită parțial de transformare revoluționară a creștinismului occidental sub pretextul revenirii la o formă inițială.
Reforma este reparatorie, nu transformatoare. În timp ce reforma caută restabilirea formei originare a lucrului pe care vrea să-l reformeze, revoluția caută să impună o formă diferită, o formă proprie ideală a realității în totalitatea ei, și de aceea orice revoluție este trans-formatoare și totalitară.
Reforma este cerută de manifestarea într-un sistem a unor disfuncționalități sau insuficiențe care, dacă nu sunt corectate, pot cauza degradarea sistemului pînă la distrugerea formei sale. Sinoadele ecumenice au fost în acest sens reformatoare, corectînd unele neînțelegeri inclusiv prin îndepărtarea lor din Biserică înainte ca acestea să ajungă să transforme Biserica în altceva. Erezia este revoluționară iar revoluția este eretică.
Prin programul de reforme aplicat la noi după 1990 în educație, în administrație, în viața culturală, religioasă și socială nu s-a urmărit refacerea formei proprii a acestor sisteme, ci conformarea societății românești cu o altă formă decît forma ei proprie, așa cum de altfel se încercase fără succes real și între 1947 și 1990 și în perioada interbelică prin proiectul revoluționar legionar. După 1990 am fost supuși unei mișcări transformatoare în vederea integrării noastre în marea revoluție occidentală, care încheia ciclul revoluționar comunist al Rusiei sovietice pentru a-l reforma în sensul revoluției occidentale. Revoluția nu poate reforma nimic în afara ei însăși.
În BOR, acest lucru s-a încercat prin Grupul de reflecție pentru înnoirea Bisericii, dar a fost amînat din cauza longevității neașteptate a ultimilor stîlpi ai ortodoxiei românești. Reformarea BOR a fost realizată între timp prin păstorirea revoluționară a actualului patriarh Daniel, și anume prin cele două forme non-ortodoxe și aparent opuse între ele, cea a naționalismului mistic și cea a pan-occidentalismului mistic.
