Cu cît lumea devine mai întunecată și mai coruptă, cu atît devine mai incapabilă să distingă între bine și rău, între vinovat și nevinovat. Singura distincție validă și care determină orice altă judecată morală este astăzi cea dintre noi și ceilalți. Nu există inocență în afara hotarelor stabilite de noi pe hărțile noastre militare. Doar noi putem stabili aceste hotare pentru doar noi suntem inocenți și buni și suntem buni pentru că suntem noi așa cum ceilalți sunt răi și corupți pentru că nu sunt noi. Cine nu este de-al nostru merită și trebuie să dispară indiferent dacă este bun sau rău, din simplul motiv că nu este unul dintre noi.
Această logică a făcut posibilă cristalizarea fiecăruia dintre grupurile dominante de astăzi, fiecare pretinzînd cu aceeași seninătate și convingere că deține monopolul suferinței, al inocenței și al dreptului de a invoca susținerea și intervenția instanței prin care se legitimează: cea divină (invocată abuziv de fiecare confesiune creștină și în fiecare religie monoteistă), a neamului, a principalelor centre de putere occidentale sau cel puțin a Curții Constituționale mai ales cînd aceasta e solidară cu oricare dintre celelalte instanțe menționate.
