Observînd interesele comune precum și simpatia reciprocă dintre Andrei Marga și mediul ortodox naționalist din România, m-am întrebat dacă nu cumva în locul unor cazane diferite folosite de diversele soboare de vrăjitoare care i-au vrăjit pe români în perioada post-comunistă sub pretextul de devrăjirii lor nu există de fapt decît un singur cazan și anume, cel umanist, în care fiecare vrăjitoare își gătește rețeta ei specială. Asta ar explica de ce un intelectual precum Marga a putut trece cu atîta ușurință de la „Marx, contemporanul nostru” (https://www.targulcartii.ro/andrei-marga-coord/marx-contemporanul-nostru-stiintifica-si-enciclopedica-1983-799876), la Iisus, contemporanul nostru, cu ajutorul Căruia am putea colabora între noi în vedere restaurării demnității omului și a societății (https://www.cotidianul.ro/societatea-demnitatii/ mi se pare semnificativă găzduirea lui Marga în paginile unei reviste de cultură care-și onorează numele străduindu-se să fie nu doar contemporană cu principalele confuzii ale veacului, ci și să le reprezinte cît mai fidel).
De la umanistul
ateu se poate trece oricînd la cel creștin și invers cîtă vreme centrul de
greutate este umanismul, nu calificările lui. În acest sens, cred că o carte
precum Noblețea spiritului de Rob
Riemen i-a înlesnit lui Tismăneanu, un alt intelectual fost marxist (https://www.observatorcultural.ro/articol/un-homo-sovieticus-vladimir-tismaneanu-iii-2/),
realizarea tranziției către acest umanism creștin afirmat de elita de dreapta. Astfel,
după ce au învîrtit în cazanul umanismului internaționalei comuniste, acești
intelectuali și-au dovedit priceperea și experiența învîrtind în continuare în creuzetul
(melting-potul) culturilor și identităților individuale, locale, și naționale
pentru ca acum unii dintre ei să aibă grijă de fiertura naționalismului umanist,
vorbind despre naționalism, religie (https://inpolitics.ro/andrei-marga-despre-religie-in-zilele-noastre_1850152002.html), Decalog și drepturile omului, Europa națiunilor, suveranitate,
pluralism, adevăr, narațiune și progres cu convingerea că dacă le amestecă îndeajuns în
fiertura unui discurs aberant, vor putea produce fisiunea nucleului sufletului, eliberînd în sfîrșit energiile omului nou.
