Liceul industrial din timpul comunismului era o instituție de educație umanistă în raport cu liceul din post-comunism. Erasmus ar fi descoperit cu încîntare interesul elevilor pentru biblioteca liceului și ar fi zîmbit măcar cu un ochi văzînd cum numeroși elevi au o carte deschisă pe sub bancă în timpul orelor. Astăzi ar descoperi că elevii nu pot recunoaște decît imagini, motiv pentru care în timpul orelor stau cu telefonul deschis, de data aceasta direct pe bancă.
Indiferent de profilul liceului de astăzi, toate sunt industriale pentru că întreaga educație a devenit industrială. Scopul educației industriale este de a-l face pe elev capabil să folosească (sau mai degrabă să poată fi folosit de) o mașină inteligentă. Procesul de educație a fost redus la dobîndirea abilităților digitale, dobîndite de altfel de copii încă dinainte de a merge la grădiniță grație responsabilității digitale a propriilor părinți, care colaborează intuitiv și fructuos cu noua ordine impersonală a lumii.
