Chiar dacă prezența reprezintă scopul și criteriul lucrării duhovnicești pentru toți părinții îmbunătățiți, părintele Arsenie Papacioc este cel care în (vechea) ortodoxie românească a subliniat-o în mod explicit și constant atît în intervențiile sale publice, cît și în relația sa nemijlocită cu fiii și fiicele duhovnicești. Din păcate, tema prezenței a fost preluată de spiritualitatea New Age din afara și dinăuntrul Bisericii, fiind folosită pentru descoperirea și cultivarea unei interiorități al cărei confort spiritual nu poate fi tulburat nici măcar de prezența lui Hristos.
Spre deosebire de convingerea generală, trăirea prezentului fie prin cufundarea în el prin implicarea pasională în activitățile zilnice, fie prin detașarea mentală inspirată de spiritualitatea zen mai degrabă ne îndepărtează de prezența dăruită și totodată cerută de creștinism, deși aceste două tipuri de atitudine au ajuns prin purtarea de grijă a actualei ierarhii ortodoxe atît de răspîndite încît este de așteptat să fie identificate de noua ortodoxie cu reprezentările autentice ale Martei și Mariei.
Mentalitatea deschisă și dezvoltarea personală promit desprinderea din ordinea cotidiană a lucrurilor prin detașarea de realitatea exterioară în vederea atașării, conectării cu un sine impersonal absolut. Prin această detașare se poate realiza o formă de prezență desprinsă de timp, care devalorizează timpul, anulînd trecutul și viitorul în scopul salvării unui prezent atemporal. Ortodocșii formați de panteismul introdus în cultura română prin Blaga, Eliade și Pleșu sunt victimele sigure ale acestei forme de prezență de bulă, după cum o recunosc ei înșiși atunci cînd se declară captivați, cuceriți și subjugați de inteligența, cultura, ortodoxia deschisă și de toate celelalte calități fermecătoare ale dlui Pleșu.
După cum se poate vedea însă din fragmentele reproduse mai jos, pentru părintele Arsenie Papacioc prezența rămîne legată de trecutul și viitorul nostru. Funcția ei nu este de a desprinde omul de timp și de realitatea imediată, ci de a salva timpul, atît timpul personal, existențial, cît și cel biologic, fizic, istoric sau cosmic. Dacă omul este salvat, atunci și timpul omului este salvat. Spre deseobire de spiritualitatea New Age deghizată în noua ortodoxie, în creștinism salvarea omului nu înseamnă salvare de timp, de istorie, ci îndreptare a timpului. De aceea, părintele Arsenie insistă asupra faptului că trecutul nu poate fi recuperat, dar poate fi restaurat prin „prezența lui Hristos în inimă, orice ai face!” Este adevărat că ultimul citat din cele trei de mai jos pare să aducă o contradicție, afirmînd că trăirea prezentului oferă posibilitatea recuperării trecutului, posibilitate refuzată în primele două citate. Dar ideea de ansamblu este că prezența nu anulează trecutul, ci anulează povara răului acumulat în trecut. Dacă omul este legat de toți oamenii de pînă la el și de toți oamenii de după el, cu atît mai mult este legat de trecutul său. Însă atunci cînd trăim în prezența lui Hristos, această prezență ne determină trecutul, împiedicînd trecutul să ne determine, să ne afecteze prezentul și viitorul. În prezența lui Hristos trăim timpul Domnului, iar fiecare zi devine una a învierii.
Ceea ce credincioșii ortodocși captivi în noua ortodoxie a spiritualității New Age ar trebui să știe este că prezentul nu devine bun prin retragerea noastră spirituală în interioritatea noastră. De fapt, prezentul omului nu poate fi sau deveni bun și nu devine cu adevărat prezență decît prin participarea la prezentul, la prezența lui Hristos. În afara prezenței lui Hristos vom fi bîntuiți nu doar de trecutul nostru și de frica de viitor, ci și de prezența Hristosului care stă să vină.
*
„În viața duhovnicească nu se pune problema recuperării trecutului. Totul este să fii cu Hristos prezent în inimă continuu, orice ai face! Cine este prezent, repară trecutul și cucerește viitorul! Căci la mănăstire nu se pleacă decât dintr-o înaltă rațiune, dintr-o necesitate sufletească. Ferice de tine! Nu contează trecutul, oricât ar fi fost de păcătos. Dacă spui: «Doamne, iartă-mă! », cu toată inima, te iartă! (https://doxologia.ro/cine-este-prezent-repara-trecutul-cucereste-viitorul)
„Trăirea prezentului repară trecutul și cucerește viitorul. Pentru că cine trăiește prezentul repară trecutul și cucerește viitorul. Deci, faptele tale de acum sunt cele care sunt, căci se poate să faci o faptă urâtă, și tot trecutul tău l-ai doborât, și-ți pierzi sufletul.” (https://doxologia.ro/trairea-prezentului-repara-trecutul-cucereste-viitorul)
„Noi trăim prezentul. Și dacă trăim prezentul, recuperăm trecutul și cucerim viitorul. Noi trăim momentan; nu am grija «ce voi face mâine?» Dacă trăiesc astăzi bine, și mâine este harul lui Dumnezeu peste noi. Astăzi am trăit bine, mâine trăim iar bine. Deci, problema unei zile este problema unui timp foarte îndelungat” (https://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Arsenie%20Papacioc%20-%20Dialoguri.pdf, p. 2).
