joi, 4 ianuarie 2024

Gîndirea nuanțată și ștergerea realității

 

Gîndirea nuanțată subliniază și recunoaște diferențele infime doar pentru a elimina opozițiile absolute, în special opoziția dintre bine și rău și cea dintre adevăr și aparență, pe care le dizolvă în oceanul tonalităților insesizabile în vederea înlocuirii realității cu una falsă, întemeiată pe un fals bine opus unui fals rău, pe un fals adevăr opus unei false minciuni.

Nuanța este noul sofism. Ea propune acceptarea unui rău mai mic în vederea realizării unui bine mai mare, folosind fie excepția pentru a transforma normalitatea într-o excepție, fie situații din ordinea fizică pentru a organiza ordinea spirituală după modelul fizic: invocă necesitatea amputării unui organ pentru salvarea vieții, aplicînd procedura în situații care nu sunt de viață și de moarte sau în împrejurări în care viața este făcută suportabilă doar cu prețul falsificării ei: prescrierea de droguri pentru evitarea unei crize, afirmarea unui alt gen – susținută inclusiv prin mutilarea realizată prin escrocheria operației de schimbare de sex – decît cel dobîndit prin concepție, sexualizarea, digitalizarea și dezumanizarea generală a copiilor prin educația industrială (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/01/educatia-industriala.html), unificarea necondiționată a tuturor, inclusiv prin programele de reeducare întemeiate pe principiile DEI (diversitate, echitate, incluziune – ecumenismul din creștinismul actual nu este decît un astfel de program), depășirea dezbinării care nu poate fi decît rea în vederea realizării unității universale care nu poate fi decît bună indiferent de natura și de scopul ei și de mijloacele întrebuințate.

Ironia este că această gîndire pretins nuanțată, cunoscută și sub numele de gîndire critică, nu este atît dezvoltată, cît instalată în mintea copiilor prin intermediul imaginilor univoce și lipsite de adîncime, care blochează orice posibilitate a pacientului sau victimei – numit pe cît de liniștitor, pe atît de fals „elev” în cadrul noii educații – de recunoaștere și înțelegere a unui context mai larg și mai profund. De fiecare dată cînd adoptă modulul „gîndirii critice”, individul convins că gîndește cu capul lui nu face decît să deruleze un program de ștergere a realității.