miercuri, 10 ianuarie 2024

Transumanismul popular românesc

 

„Noi muncim, nu gîndim!” a fost un slogan politic lansat într-o sforțare disperată în cadrul luptei marxiste de clasă pierdută deja. „Iubirea nu se votează!” reprezintă un manifest teologic întemeietor, lansat în cadrul luptei transumaniste de rasă.

În ambele cazuri este vorba despre idealul omului nou. Dar dacă în viziunea marxistă omul nou este proletarul comunist, eroul valoros prin egalitatea universală pe care o poate aduce prin revoluția marxistă a anulării claselor, în viziunea transumanistă omul nou este omul deschis, tefelistul ortodox ori secular, valoros prin noua rasă umană pe care o reprezintă și care promite anularea raselor inferioare, determinate de o inteligență limitată prin natura ei creată. Oricine participă la această nouă rasă devine superior prin noua conștiință oferită de upgrade-uri etice (corespunzătoare upgrade-urilor bio-tehnologice). După cum a demonstrat-o referendumul pentru familie din 2018, 80% dintre români au ales să participe la noua rasă umană promisă de revoluția transumanistă.