Cum au aflat de la Hristos că unul dintre ei îl va vinde, apostolii, „întristîndu-se foarte, au început să-I zică fiecare: Nu cumva eu sunt, Doamne?” (Matei 26, 22; vezi și Marcu 14, 19). Dar apostolii din ortodoxia de astăzi nu au nici un motiv de întristare, așa cum nu sunt nici curioși să știe dacă este vorba despre ei. Ei știu foarte bine că misiunea lor este să-l vîndă pe Hristos și acesta motivul pentru care slujesc Biserica, pe care au transformat-o într-un showroom în care departamentele de PR și HR sunt conduse de experți selectați anume din seminariile și facultățile de teologie ortodoxă unde a fost plantată mai întîi sămînța trădării, care, spre deosebire de sămînța adevărului, poate crește pe orice fel de pămînt, ba chiar mai bine pe drum, în pămîntul buruienos ori în cel sterp.
Cum recunoaștem o perioadă de criză? Criza este a omului, a dificultății de a rămîne om. Judecînd după ușurința cu care noua devenire întru ființă a credincioșilor ortodocși se face prin transformarea lor în jeguri și spurcăciuni, este rezonabil să admitem că actuala criză nu poate decît să se agraveze pe măsură ce ne adaptăm la ea.
Hristos își trimite apostolii în lume; antihristul își trimite apostolii în Biserică. Aceștia știu ce fac și nu au nevoie de nici un îndemn pentru a-și împlini lucrarea cît mai curînd (Ioan 13, 27). Iar oricui le-ar reproșa trădarea, ei sunt pregătiți să răspundă, de fiecare dată cu Dumnezeu înainte, „și care e problema?”
