Încerca să-și amintească dacă mai văzuse chestia asta în filme sau dacă citise undeva despre ceva asemănător. Se agăța de gîndul acesta, că lumea ciudată în care se afla nu era reală, că poate doar visa că se află într-o lume ficțională, imaginată de alții, în liftul acesta care merge și pe orizontală și atunci nu mai avea de ce să apese în disperare butoanele celor două panouri, unul vertical numerotat de la -20 la +20 și altul orizontal numerotat de la 20 STÎNGA la 20 DREAPTA, la fel de bine putea să aștepte să se trezească. Spera să uite cum a ajuns acolo, se străduia să evite gîndul că se afla aici, dorea să creadă în continuare că se nimerise acolo din senin așa cum ajungi în general în lumea unui vis, nefăcînd nimic special în afara faptului de a adormi, ceea ce ar însemna că nu plecase niciodată de acasă, că nu era acolo de fapt, ci era acasă, în patul lui, un pat obișnuit, care semăna mai degrabă cu o plută sau chiar cu o barcă, în nici un caz cu un lift. Pe măsură ce își amintea, refuza cu tot mai multă înverșunare să admită întreaga succesiune de evenimente, încercînd să pretindă că nu știa nimic despre nici o clădire stranie, asemănătoare cu un institut prin austeritate și cu un templu prin formă, că nu întîlnise pe nimeni pînă aici, în ciuda faptului că mai mult decît aspectul neobișnuit al clădirii îl intrigase perechile numeroase de indivizi eleganți, la fel de tăcuți de fiecare dată, un fel de birocrați-cercetători, dar care aveau totodată și un aer conspirativ-polițienesc, un amestec amenințător de agent secret, funcționar și savant pe care-i vedea zi și noapte intrînd și ieșind din institut sau ce-o fi fost ăla și poate că acesta este și motivul pentru care a ajuns pînă la urmă aici, apăsînd ca nebunul butoanele liftului în speranța că se va trezi sau cel puțin că va putea reveni în dreptul holului de la intrare și va vedea el dup-aia.
Oare l-au descoperit, poate și pentru că era singurul individ din clădire care nu avea o pereche, sau ceea ce a descoperit el în adîncurile clădirii a atras atenția perechilor de funcționari-cercetători-securiști asupra lui? I-a păcălit în urmărirea cu lifturile astea absurde sau doar îl așteptau să iasă? Nu avea sens să piardă timpul cu întrebări așa cum renunțase pentru moment să se mai agațe de gîndul că tot ce se întîmpla nu era decît un vis. Nu voia decît să scape. Cum văzu că ușile liftului se deschiseră în fața recepției-altar de la intrare, ieși în fugă din clădire. Sentimentul de ușurare luă sfîrșit însă imediat ce descoperi că nu revenise în stradă, ci se afla acum într-un fel de parc labirintic, o prelungire a labirintului interior al clădirii și pe care acum îl recunoștea nu atît din filme sau literatura science-fiction, ci din propria lui experiență din noile centre comerciale. Faptul că era urmărit de o pereche de securiști-birocrați-tehnicieni, care continuau să nu vorbească între ei, dar nu pentru că erau tăcuți, ci pentru că păreau că vorbeau altfel decît toți ceilalți oameni, îi mări sentimentul de panică. Renunță să mai străbată în fugă aleile labirintului și o luă de-a dreptul, încercînd să străpungă bariera gardului viu. Dar tocmai în clipa în care urmăritorii săi erau pe punctul de a pune mîna pe el, simți cum se ridică în văzduh din tufele în care se încurcase, asemenea ființelor stranii care încercau în zadar să se înalțe din adîncurile enigmaticei clădiri.
