Scopul calendarului creștin este de a revela ordinea sfîntă a timpului. Aceasta înseamnă că scopul principal al calendarului nu este în primul rînd să ne spună cînd este dezlegare la pește și cînd nu se fac nunți și parastase, ci să ne ofere exemplul călăuzitor al sfinților care ne ajută să trăim într-o istorie orientată spre sau mai degrabă în Dumnezeu. Sfinții ne oferă încurajarea și confirmarea posibilității unei vieți creștine, adică a unei vieți în Hristos. Pentru că este vorba despre sfințenie, care este absolută, standardul și modelul ei ultim nu îl poate reprezenta decît Hristos. Sfinții sunt creștinii care și-au măsurat întotdeauna viața cu măsura lui Hristos, motiv pentru care erau în cea mai mare parte a timpului destul de preocupați în privința mîntuirii lor și a celorlalți oameni.
Însă dacă privim calendarul ortodox, vedem că pe cît de precis este în legătură cu diferitele dezlegări sau permisiuni, pe atît de discret este față de sensul acestor lucruri. Mă întreb dacă nu cumva ortodoxia a devenit o religie a calendarului, transformat într-un idol. Pentru că importanța calendarului decurge din importanța lucrurilor pe care le măsoară, iar dacă se măsoară pe sine, atunci a devenit un idol. În definitiv, ce măsurăm noi cu ajutorul lui: meniul anual?
Bineînțeles că rînduielile bisericești sunt importante, dar oare nu au înlocuit rînduielile dumnezeiești? Este normal ca în calendarele ortodoxe să fie trecute zilele de post, dar este firesc să lipsească cele zece porunci? Oare prin omiterea lor nu este încălcată prima poruncă sau cel puțin încurajată închinarea la idoli? În dezastrul spiritual al lumii de astăzi, care continuă să se numească creștină din simplul motiv că habar nu are ce este creștinismul, nu ar trebui invocate cele zece porunci înainte de a vorbi despre imnul iubirii de la 1 Corinteni 13?
Tocmai pentru că nu știu ce este creștinismul, tot mai mulți dintre cei care își închipuie că sunt creștini ajung să redefinească poruncile ori să le subordoneze unei iubiri care nu se votează de vreme ce este inspirată de dumnezeul din capul lor. Educația religioasă ar trebui să fie centrată pe cele trei categorii de virtuți (teologice, cardinale și morale), pe care să le reia de la un an la altul în contexte tot mai cuprinzătoare prin care să fie dezvoltată o gîndire teologică, una cardinală și una morală. Tocmai pentru că nu s-a făcut acest lucru, educația religioasă este folosită tot mai mult pentru a dezvolta inteligența emoțională, creativitatea și toleranța, generînd astfel o gîndire anti-teologică, în care reflexul redefinirii l-a înlocuit pe cel al recunoașterii și înțelegerii. Poate și pentru că s-a ajuns deja la o astfel de gîndire, noua ortodoxie știe că apelul la Decalog și la Crez ar contraria noile generații de credincioși care și-au elaborat propriul decalog, pe care l-aș rezuma în felul următor:
1. Să nu ai alți dumnezei în afară de dumnezeul din inima și din sufletul tău.
2. Să nu-ți faci vreun chip cioplit care să nu aibă un dumnezeu înăuntrul lui sau care să nu semene cu tine sau cu altcineva la fel de bun și de valoros ca tine.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert în afara situațiilor cînd nu vorbești serios.
4. Adu-ți aminte de ziua de odihnă oricînd simți nevoia. Sfințește-o prin orice lucru ieșit din comun.
5. Cinstește-ți copii, care sunt niște îngerași și în general ai grijă de familia ta cu orice preț, chiar dacă trebuie să furi, să minți, să trădezi ori să ucizi pentru ea.
6. În principiu, e preferabil pe cît posibil să nu ucizi.
7. Să nu cedezi chiar oricărei ispite: fii exigent, selectează!
8. Să nu furi decît atunci cînd ai dreptul moral să o faci. Ai dreptul moral să-ți oferi singur dreptul moral de a fura în măsura în care ai respectat poruncile 1, 2 și 5.
9. Să nu mărturisești despre aproapele tău decît ceea ce convine intereselor tale sincere, oricare ar fi ele.
10. Să nu poftești nimic din cele ale aproapelui cînd acesta este acasă.
