O lume fluidă este o anti-lume. Majoritatea bisericilor, confesiunilor și comunităților creștine au înțeles acest lucru cel puțin la un nivel instinctiv și au încercat să se adapteze la această anti-lume, fluidizîndu-se la rîndul lor (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/01/sunt-crestinii-discriminati-in.html). Ortodoxia românească s-a descurcat exemplar în această privință, cel puțin în segmentele ei deviante, respectiv în cel cosmic-anistoric și în cel civic (care avea oricum o disponibilitate culturală pentru diversitate și pluralism). Din păcate, aceste două categorii sunt și cele mai expuse la capcana dezvoltării personale tocmai prin faptul că prin premisele adoptate (a transcendenței radicale a ființei divine, respectiv a imanenței radicale a valorilor), își refuză practic împlinirea vocației persoanei prin chiar efortul de a o realiza în locurile și prin relațiile improprii persoanei: interesul pentru noutate, efortul de adaptare la ea, flexibilitatea ca simulacru al înnoirii, colaborare și activism, auto-evaluarea ca simulacru al cercetării conștiinței și cugetului, nevoia de comunicare care oferă iluzia deschiderii și împărtășirii de sine care asigură sentimentul stării de bine, cînd totul curge.
