Sistemul bisericesc acționează by default împotriva Bisericii și pentru că oamenii din sistem știu că Biserica are nevoie de ei. Dar Biserica poate fi nu doar prezentă în lume în ciuda unui sistem bisericesc lumesc, ci și lucrătoare în lume atunci cînd oamenii din sistemul bisericesc o slujesc pe ea în loc să-i slujească lumii și lor înșiși.
Totuși, oricît
de mult ar duce la slăbirea Bisericii dorința de supraviețuire a oamenilor din sistemul
bisericesc, nimic nu-i face Bisericii mai mult rău decît dorința de putere a
majorității clerului. Mi se pare că unul dintre modurile în care clerul înțelege
să își păstreze puterea constă în refuzul împărtășirii regulate a
credincioșilor. Puțini credincioși știu că împărtășirea nu se face în funcție
de păcatele lor mai multe sau mai puține, mai grave sau mai ușoare ori după
măsura credinței lor, ci pentru că împărtășirea este principalul motiv pentru care
este săvîrșită liturghia și motivul pentru care ei sunt prezenți și ar trebui să participe la ea în primul rînd. Doar credincioșii opriți de duhovnic în mod excepțional în cadrul tainei spovedaniei sunt împiedicați să se împărtășească. Însă de teamă că și-ar putea pierde puterea
lumească, personală, clerul îi împiedică pe credincioși să primească puterea
lui Hristos care-i preface în semne luminoase și martori puternici ai prezenței
lui Hristos în lume, preferînd să nu împartă puterea vestirii lui Hristos cu nimeni, chiar dacă prețul este răcirea sau rătăcirea poporului credincios.
