A vorbi despre conștiință morală în România de astăzi este un abuz terminologic, un gest care demonstrează așadar cinismul celui care îndrăznește să o invoce altfel decît pentru a-i semnala dispariția. Locul conștiinței morale a fost luat de prezumție și hybris, care-i permit fiecărui individ să pretindă că este îndreptățit la un set de drepturi care-i sunt rezervate lui și, eventual, grupului de „speciali” de care aparține. Aici se ajunge de fiecare dată atunci cînd oamenii definesc principiile și nu invers. Și cu toate că în BOR lucrurile stau din acest punct de vedere la fel ca în societatea seculară, există totuși o consecvență minimă în cadrul segmentului progresist în raport cu mediul ortodox, care le oferă tefeliștilor o anumită superioritate dacă nu morală, atunci cel puțin de caracter. Astfel, unul dintre motivele pentru care secularii se opun Catedralei Neamului ține de faptul că, în mod indirect, sunt obligați prin taxele plătite să contribuie la ridicarea ei. Cel puțin din acest punct de vedere, Catedrala Neamului are un caracter național, fiecare plătitor de taxe din România contribuind vrînd-nevrînd la construirea și funcționarea ei. În mod normal, ierarhii ortodocși ar trebui ca la fiecare liturghie să-i pomenească în calitate de ctitori pe toți cetățenii plătitori de taxe din România, indiferent de convingerile lor religioase.
Nu i-am auzit în schimb niciodată pe ortodocși amenințînd că refuză să mai contribuie la fondul de sănătate și la taxele către stat pentru că în felul acesta devin, vrînd-nevrînd, complici ai avorturilor decontate de stat. Dar cîtă vreme în ortodoxia românească copiii oricum sunt niște îngeri, iar omul este determinat de sufletul lui nemuritor, avortul nu poate deveni niciodată o acțiune cu adevărat criminală: nu poți ucide cu adevărat un înger iar sufletul nemuritor rezolva oricum pînă la urmă problema.
Pe lîngă absența conștiinței morale, mai este un lucru fundamental pe care rezistenții și ortodocșii îl au în comun: analfabetismul teologic. Dacă ar ști puțină teologie, de pildă, progresiștii nu s-ar mai opune proiectelor ierarhiei ortodoxe, înțelegînd că o catedrală mare poate răspîndi mai mult întuneric, adică progres, civilizație și umanism, decît numeroase biserici mici.
