Cei fierbinți îi iubesc pe ceilalți, cei reci îi urăsc pe ceilalți, dar căldiceii se iubesc doar pe ei înșiși și nu au nimic cu nimeni. Prin călăuzirea atentă și iscusită a pilduitorilor semănători și a ucenicilor lor, BOR a fost transformată mai întîi într-o plăpumioară, care a fost înlocuită apoi de o ierarhie adaptată la progresul tehnologic cu acea pătură electrică (alimentată în prezent cu energie verde), pe care Flannery O’Connor a reușit pentru o vreme să o smulgă de pe catolicismul nord-american:
„Ceea ce lumea nu pricepe este cît de mult te costă religia. Pentru majoritatea, credința este o mare pătură electrică, cînd, de fapt, credința înseamnă cruce. Este mult mai greu să crezi decît să nu crezi.” („What people don’t realize is how much religion costs. They think faith is a big electric blanket, when of course it is the cross. It is much harder to believe than not to believe.” Flannery O’Connor, The Habit of Being: Letters of Flannery O’Connor, New York, Farrar, Straus and Giroux, 1979, p. 354.)
Oricît de rău sau de bine ar sta lucrurile în realitate, Căldicelului îi este întotdeauna „bine așa”. N-are niciodată nevoie de nimic (Apoc. 3, 17). Știe să-și asigure realitatea lui călduță, confortabilă și este dispus să-și împărtășească veșnica lui amorțire, pe care o confundă cu pacea Domnului. Noua spiritualitate ortodoxă practicată acum în BOR oferă antidotul sigur împotriva valorilor extreme de temperatură produse de iubire sau ură.
