Preocuparea educatoarelor, învățătoarelor, profesoarelor și părinților pentru adaptarea copiilor la mediu, faptul că adaptarea este considerată în același timp 1.) principalul obiectiv al dezvoltării, 2.) condiția care determină procesul de învățare și 3.) indicatorul maturizării noastre demonstrează percepția generală despre copil ca individ uman afectat de dizabilitate intelectuală (pentru relația dintre adaptabilitate și dizabilitate, vezi Adrian Roșan, „Comportamentul adaptativ – element cheie în măsurarea competenței personale în domeniul dizabilităților intelectuale”, http://psihoped.psiedu.ubbcluj.ro/caPPS/13%20-%20Adrian%20Rosan.pdf). Aceeași perspectivă, a debilității statului și societății românești a fost invocată de altfel și pentru a justifica adaptarea noastră la lumea occidentală prin aderare/integrare în structurile euro-atlantice.
Din necesitate naturală pînă la un punct, adaptabilitatea a fost transformată în virtute morală prin efortul elitei intelectuale a cărei dizabilitate morală i-a permis să elaboreze o nouă conștiință, binecuvîntată prompt de ierarhia ortodoxă din BOR (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/01/regretatul-dumnezeu-si-noua.html). Adaptarea la noul mediu de imoralitate devine astfel o obligație morală (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/12/despre-actualul-consens-social.html). De aceea, pentru a putea intra în noua împărăție, trebuie să ne întoarcem la starea lipsită de discernămînt a copilăriei. Pentru a reuși, ne putem bizui oricînd pe ajutorul maieutic al intelectualilor specializați în deformarea noastră pozitivă care, după ce s-au străduit să ne convingă în legătură cu rolul salvator al lui Băsescu în fața amenințării ruse, unii dintre ei au început să ne vorbească despre rolul salvator al liderilor AUR în fața amenințării neomarxiste, în timp ce restul așteaptă o minune făcută de duhul culturii.
Analfabetismul funcțional ar trebui poate căutat mai degrabă tocmai în felul în care-i identificăm pe copii, ca insuficienți mintal, în faptul că trebuie să meargă la școală pentru a se integra în societate nu pentru a înțelege și recunoaște realitatea în toate dimensiunile ei. Actualul proces de instruire a inversat ordinea lucrurilor, integrînd elevul într-o societate pe care încă nu o înțelege, în loc să-l ajute să o înțeleagă în vederea integrării sale. Iar prin această inversiune, elevul este împiedicat pentru totdeauna să înțeleagă și să se înțeleagă.
Într-o lume normală, problema adaptării este obiectivul principal doar în școlile de corecție și în școlile pentru copii cu nevoi speciale. Într-o lume bolnavă, gîndită pentru a-l îmbolnăvi pe om, orice copil este tratat ca un retardat sau ca un potențial agresor. Școala publică a fost transformată în școală de corecție, oferind totodată și clase pentru cei cu nevoi speciale. Acest lucru explică de ce un număr tot mai mare de copii normali ajung să devină printr-un astfel de tratament agresori sau reduși mintal. Este ceea ce produce în mod premeditat actualul sistem românesc de învățămînt și acesta a fost scopul tuturor reformelor: transformarea societății în ansamblul ei într-una de asistați intelectual, care au nevoie de supraveghere permanentă. Același lucru s-a întîmplat și în BOR cu poporul credincios, care a ajuns la cumplita paralizie spirituală de astăzi prin mobilitatea adaptării la orice situație.
