miercuri, 13 decembrie 2023

Schimbare, transformare, mutare și noua conștiință

 

Idealul schimbării, întotdeauna bună și superioară statorniciei și locuirii, a dus la transformarea gîndirii omului de astăzi și, în felul acesta, la o mutație, adică la o strămutare a omului din locul și din natura lui. Mutantul produs prin modificarea însușirilor sale spirituale nu-și mai poate recunoaște locul pentru că noțiunea de loc i-a fost eliminată odată cu vechea lui conștiință.

Noua conștiință percepe ideea de loc ca pe o ruină mucegăită, neprielnică vieții. Ștergerea neomarxistă a trecutului în vederea rescrierii lui, denunțată de conservatorismul de larg consum de la noi, este solidară însă cu proiectul redefinirii realității în sens gnostic și neoliberal, realizat în România exact de acești conservatori-facilitatori, precum și cu rescrierea genetică a individului uman. Noua conștiință, produsă inclusiv prin manipularea spirituală indusă de liderii din BOR, are nevoie de o hartă goală a realității pentru a-și putea transmite nestingherită noile însușiri genetice.