sâmbătă, 23 decembrie 2023

Despre actualul consens social

 

Noile povești sau o nouă interpretare a celor vechi sunt folosite de elitele puterii pentru a-și justifica acțiunile. În acest fel, elitele stabilesc consensul social care le ușurează exercitarea puterii și păstrarea statutului. Cînd Caiafa observă că „este mai de folos să moară un om pentru popor, decît să piară tot neamul” (Ioan 11, 50) el oferă deja cadrul narativ în care uciderea lui Iisus devine o faptă nobilă și necesară (dar ironia este pe seama lui, pentru că, după cum observă Ioan în următoarele două versete, tocmai această moarte va aduce salvarea neamului omenesc, pe care neamul lui Caiafa o respinge însă).

În realitate, elita nu este niciodată interesată de binele poporului, dar se folosește de credulitatea lui pentru a-l determina să admită inacceptabilul. În acest scop este produs consensul social și în virtutea acestui consens poporul l-a preferat pe Baraba. Binele comun cere întotdeauna sacrificii, iar poporul este întotdeauna dispus să le facă, deși el este cel sacrificat, iar binele nu este niciodată comun, ci este rezervat de o mînă de indivizi chiar și atunci cînd beneficiarul pare să fie o întreagă clasă socială (aristocrația, proletariatul, manageriatul sau tehnocrația).

„Modernism produced utopia; post-modernism is producing dystopia, expressed in collective thinking and sensitivity training”, observă în cadrul unei predici părintele Patrick Henry Reardon pentru a explica „the widespread destruction of personal conscience, but among the most serious and the most distressing is the cultural dominance of social subjectivism, the collective thinking that dictates without recourse to thought” (https://www.ancientfaith.com/podcasts/allsaints/two_men_meeting_christ). De fapt, individualismul moral al modernității despre care părintele Reardon arată că a fost înlocuit cu subiectivismul social al postmodernității nu a fost nici el chiar atît de individual, ci era tot rezultatul unei forme de consens social cu privire la dreptul omului de a-și realiza propria variantă de paradis. Astăzi, consensul social spune că singurul paradis legitim este cel colectiv, incluziv, față de care orice paradis personal și orice bine propriu reprezintă o potențială trădare.