Scriptura nu ne arată doar lucruri esențiale în orice moment, de viață și de moarte mai ales veșnice, ci și lucruri a căror relevanță este semnalată de condițiile specifice fiecărei epoci. Nu vreau să spun că Scriptura este relativă la cultura epocii, așa cum orice ortodox cultivat ar înțelege în modul spontan și nereflexiv care explică în mare măsură popularitatea dlui Andrei Pleșu în mediul ortodox educat, ci că anumite situații istorice ne obligă să descoperim corespondențe cu episoade biblice care sunt clarificatoare chiar și atunci cînd nu oferă neapărat o soluție. În acest sens, Noul Testament ne confirmă că este mai ușor să vorbești despre adevăratul Dumnezeu cu păgînii decît cu acei credincioși care au transformat credința într-o formă sigură și confortabilă de înșelare. Creștinii ortodocși care și-au întemeiat în Biserică varianta lor personalizată de creștinism corespund astfel în mod direct iudeilor care l-au respins pe Domnul atunci cînd le-a adus modelul credinței Lui personale în Dumnezeu.
