Cînd vorbim despre darul minunat al Ortodoxiei, ar trebui să avem în vedere și darul otrăvit al ortodoxiei, și anume, ortodoxia contrafăcută de agenții de vînzări din BOR (în cazul nostru) în scopul realizării unor tranzacții avantajoase pe piața religioasă. Prin prețul accesibil și printr-un conținut atrăgător, Ortodoxia încetează să mai fie un dar propriu-zis, fiind transformată într-un produs industrial în ciuda etichetei home-made aplicată pe drumul de la Patriarhie spre piață.
Existența acestei ortodoxii fabricate i-a împiedicat de altfel pe numeroși non-ortodocși să devină membri ai unei Biserici ortodoxe, în ciuda iubirii lor pentru Ortodoxie. Așa cum est-europenii stabiliți în Vest după 1990 au fost cei dintîi care au semnalizat orientarea totalitară a Occidentului, tot astfel e de presupus ca occidentalii care s-au confruntat deja cu un creștinism contrafăcut în catolicism și în creștinismul reformat să recunoască mai ușor decît ortodocșii coruperea Ortodoxiei prin cele două forme dominante astăzi, cultura seculară și spiritualitatea New Age, care, spre deosebire de creștinism, poate conviețui cu orice fel de mediu, inclusiv cu cel creștin. De fapt, acesta este și motivul pentru care ortodoxia a fost tradusă în termenii spiritualității New Age. Acest denunț este însă dificil de făcut pentru că el ar demonstra mai degrabă prezumțiozitate. Pe de altă parte, tot mai mulți dintre occidentalii de astăzi au trăit într-un indiferentism religios cronic, care i-a împiedicat să constate evaporarea accelerată a creștinismului tradițional din mediul lor de viață și, prin urmare, s-ar putea lăsa înșelați de cădelnițele preoților din BOR transformați în șamani. Și pentru că majoritatea sunt oameni de bun simț, se retrag discret, chiar dacă îngroziți și îndurerați, într-un mod care ușurează sarcina departamentelor de marketing și PR ale ortodoxiei românești. Problema nu ține așadar de o ortodoxie diluată, slăbită duhovnicește, nu mă refer aici la o ortodoxie în criză. După cum arăta părintele Schmemann, o criză este un lucru bun în viața Bisericii în măsura în care este văzută ca o cercetare din partea lui Dumnezeu. Problema pe care vreau să o semnalez este această ortodoxie contrafăcută care cuprinde lucruri opuse creștinismului.
Nu numai lucrurile concrete pot fi daruri: puterea de a face ceva este și ea un dar, adică abilitatea de a face cu ușurință acele lucruri care, în absența darului, nu pot fi făcute deloc sau, cel mult, cu mare greutate și într-un mod neconvingător. În cazul ortodoxiei surogat, „darul” constă nu doar în îndemînarea de a modifica formula Ortodoxiei, ci de a face în așa fel încît transformarea să nu fie percepută. Acesta este în mare rolul paselor și diversiunilor realizate de oamenii cu dar sau cu har, liderii de opinie din mediul ortodox care se folosesc de media ortodoxă pentru a asigura credibilitatea, deci valoarea, „darului” ortodoxiei.
În sfîrșit, poate că sensul de dar al ortodoxiei denaturate poate înțeles și prin raportare la expresia „darul beției” (sau al băuturii). Nu știu cum explică lingviștii expresia, dar poate că și aici este vorba tot despre talent: talentul, adică priceperea de a bea fără să te îmbeți. Precum ortodoxul român de astăzi, dependent de ortodoxia contrafăcută, dar care știe totuși cum să o consume fără să-l afecteze.
În realitate, noua ortodoxie te amețește lăsîndu-ți impresia că nu ai nimic. Oricît de puțin ai lua, te transformă în sensul că nu mai știi sigur nici ce crezi, nici ce nu crezi cu adevărat. Este o credință moderată, desigur, și de aceea este recomandabil să fie luată moderat, cîte-un pic pe stomacul gol înainte de masă. Dar ce fel de credință este, nu putem ști. Asta o știu doar credincioșii adevărați, care au primit „darul” ortodoxiei.
