Ortodoxia a înțeles că nu trebuie să se schimbe pentru a corespunde demnității desăvîrșite a Înaltei Preoții a lui Hristos, nici să adauge sau să suprime ceva, ci mai degrabă că singura ei sarcină este să sublinieze din nou și din nou această demnitate în deplinătatea ei. Expresia: «Ecclesia semper reformanda» (Biserica în reformare continuă) nu se aplică în Ortodoxie, deoarece Ortodoxia Îl comunică pe Hristos integral, Cel care este «semper conformis cum omni tempore» (întotdeauna potrivit timpului Său).
Taina mîntuirii a fost întotdeauna trăită deplin în Ortodoxie. Acei cîțiva termeni adoptați ulterior de Sinoadele Ecumenice nu au urmărit reducerea tainei la o definiție raționalistă, ci tocmai să garanteze că mîntuirea rămîne o taină față de acele tentații de a o raționaliza și limita sau de a o face să dispară cu totul.
Acei termeni au avut menirea de a proteja permanent faptul tainic și mîntuitor anunțat în Noul Testament, și anume că suntem mîntuiți de Fiul lui Dumnezeu, Care, în acest scop, S-a făcut om și rămîne veșnic același Dumnezeu și om; de asemenea, că suntem mîntuiți de Dumnezeu care în același timp este om desăvîrșit și, ca atare, în întregime accesibil nouă, prin faptul că suntem mîntuiți de un om care, fiind pe deplin accesibil nouă ca om, ne este și pe deplin accesibil ca Dumnezeu, sau mai bine spus, ca izvor infinit al vieții.
Sinoadele Ecumenice au protejat misterul mîntuirii noastre, potrivit căruia izvorul infinit al vieții ne-a fost făcut accesibil, în măsura în care persoana umană a devenit accesibilă nouă ca aproapele nostru. Sinoadele au trasat o linie între elenismul panteist camuflat în gnoză și Dumnezeu ca Persoană în comuniune și, prin urmare, au confirmat valoarea eternă a omului ca persoană.
Sinoadele au rezistat tentației raționaliste de a lipsi de sens taina mîntuirii și, prin urmare, de a face însăși mîntuirea iluzorie, transformînd pe Dumnezeu într-o esență (ousia) supusă legilor raționale și pregătind dispariția omului în acea esență. Doar persoana poate scăpa de raționalism și poate rămîne o taină inepuizabilă și, în același timp, să fie cel mai aproape de orice persoană în felul în care Dumnezeu este cel mai aproape de noi rămînînd, în același timp, o taină inepuizabilă.
[...] Dacă Ortodoxia trebuie să se acomodeze la nevoile omului contemporan, această acomodare nu poate consta într-o reducere totală a expresiei simbolice. Ea nu poate consta decît într-o simplificare a acestei expresii pentru a permite surprinderea imediată a marilor simboluri ale tainei creștine care corespund marilor, simplelor, permanentelor dovezi și necesități spirituale ale omului. Și anume: Dumnezeu venit aproape de noi ca persoană umană; învierea prin Cruce; slava prin smerenie; puterea de a ne înfrîna și răbdarea; libertatea prin har; descoperirea valorii acestei vieți prin credința în viața viitoare; individualitatea prin comuniune; dezvoltarea propriei personalități prin lepădare de sine și așa mai departe.
(Fr. Prof. Dr., Staniloae Dumitru, „Some Characteristic Features of Orthodoxy”, din Hommage to Nicos A. Nissiotis, Athens 1994. Vezi textul integral la http://www.myriobiblos.gr/texts/english/Staniloae_Characteristic.html. Selecție și traducere în română de Gh. Fedorovici.)
