În japoneză, kokoro înseamnă inimă și acesta este titlul dat de Lafcadio Hearn cărții sale despre sufletul japonez (ediția românească publicată de Editura Ascendent, 2021), pe care-l descrie prin intermediul unor observații personale, evenimente cotidiene la care a asistat sau participat și al unor povestiri tradiționale. Uneori, ordinea tradițională japoneză este comparată cu ordinea industrială occidentală modernă pentru a-i arăta cititorului că poate să existe și o ordine lipsită de inimă.
Hearn era convins că sufletul japonez va putea găzdui modernitatea fără a se lăsa transformat de ea, iar dezvoltarea industrială inevitabilă va îmbunătăți doar industria japoneză, nu și omul. După cum am menționat însă pe marginea unui film japonez care surprinde noile schimbări din lumea japoneză (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/11/mersul-american-al-istoriei.html), adoptarea unei culturi mașiniste implică un grad tot mai mare de mecanicizare a vieții în întregul ei. Lui Hearn i se părea de negîndit ca inima japonezului să fie înlocuită de un mecanism, dar noi știm că asta este exact ce s-a întîmplat odată cu ocupația americană care a urmat sfîrșitului celui de-Al Doilea Război Mondial.
Dacă ar fi să existe un ultim samurai, atunci acesta ar fi reprezentat mai puțin de americanul interpretat de Tom Cruise în filmul omonim și mai degrabă de Lafcadio Hearn, occidentalul stabilit în Japonia, „naturalizat” nu doar prin cetățenie, ci și prin religie (s-a convertit la budism) și prin familia japoneză pe care a întemeiat-o (o selecție din povestirile publicate de Hearn în cîteva volume a apărut în limba română în antologia Într-o ceașcă de ceai, Editura Univers, 1988, cu o prefață biografică consistentă și note utile semnate de Radu Săndulescu, care este și traducătorul textelor).
Cultivarea permanentă a trecătorului nu dispăruse încă din Japonia întîlnită de Hearn. Inima japoneză bătea cu aceeași delicatețe grațioasă (diferită de delicatețea bolnăvicioasă a inimilor romantice occidentale), cu care bătuse dintotdeauna. De aceea, cred că i-ar fi fost imposibil să-și imagineze un viitor în care sufletul japonez ar fi încîntat de spectacolul unor flori artificiale de cireș.
Asemenea lumii întregi, și România a fost dusă de cealaltă parte a inimii: de partea în care pare imposibil de crezut că vom mai fi vreodată în stare să ne bucurăm de ordinea naturală a lucrurilor.
